Ministerul Economiei al Republicii Moldova va organiza un concurs privind selectarea investitorului pentru crearea Centrului de Expoziţii şi Comerţ „Moldova” în oraşul Moscova, Federaţia Rusă. La concurs pot participa persoane fizice şi juridice atât din Moldova, cât şi din străinătate care au capital integrat privat, transmite Agenția Informațională de Stat MOLDPRES.
Executivul a aprobat, astăzi, regulamentul de organizare a concursului. Astfel, Ministerul Economiei va elabora şi aproba Caietul de sarcini pentru organizarea concursului şi va încheia Contractul privind transmiterea drepturilor pentru efectuarea reparaţiei capitale a pavilionului numărul 10, amplasat pe teritoriul Centrului de Expoziţii al Federaţiei Ruse, şi crearea în baza acestuia a Centrului „Moldova”.
Cîştigătorul concursului investiţional va fi obligat să efectueze din cont propriu reparaţia capitală a pavilionului, dar şi să gestioneze şi să asigure funcţionalitatea noului Centru de Expoziţii. Investitorul va avea drepturi pentru desfăşurarea activităţii expoziţionale şi de comerţ, organizarea evenimentelor culturale, deschiderea restaurantelor cu bucătărie moldovenească.
De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte informaţii privind proiectele realizate pe parcursul ultimilor 10 ani, scrisoarea de garanţie bancară, care confirmă faptul că participantul dispune de cel puţin 10 milioane de dolari americani, care pot fi folosiţi pentru reparaţia pavilionului, precum şi garanţia de participare la concurs, în sumă de 50 mii USD.
Pavilionul în cauză a fost construit în anul 1954 şi necesită reparaţie capital. Costul lucrărilor de reparaţie constituia, în anul 2007, circa 20 mln USD, notează MOLDPRES.