Expozanți din mai multe state, printre care R. Moldova, România, Polonia sau Italia vor participa în perioada 13 – 16 martie la cea de-a XXXXIII-a ediție a Expoziției Internaționale Specializate de Mașini, Echipamente și Tehnologii pentru Sectorul Agricol – MOLDAGROTECH.
Evenimentul va avea loc la Chișinău, unde oaspeții vor pune la dispoziția agricultorilor un spectru vast de tehnologii de ultimă oră, destinate îmbunătățirii și optimizării operațiunilor agricole.
„Expoziția va cuprinde o ofertă vastă de mașini și echipamente agricole, tehnologii moderne, soluții pentru creșterea intensivă a culturilor, îngrășăminte, produse de protecție a plantelor și material semincer (…) Un accent sporit este pus pe digitalizarea agriculturii, cu prezentarea Smart Agri Arena, un spațiu dedicat aplicațiilor, soluțiilor digitale și tehnologiilor sofisticate pentru o agricultură de precizie”, explică Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
De asemenea, cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare se va desfășura concursul „Util pentru Moldova”, organizat pentru a valorifica echipamentele, tehnologiile și materialele performante pentru agricultură.
MOLDAGROTECH (spring) este un eveniment de referință în calendarul MOLDEXPO, subliniind rolul esențial al tehnologiei și inovației în progresul agriculturii. Vizitatorii sunt așteptați la inaugurarea evenimentului: miercuri, 13 martie, ora 11:00, la pavilionul nr.2.