Oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „furtul miliardului”, s-ar afla din nou în Rusia. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu.
El a informat că, în conformitate cu ultimele informații obținute de la Interpol, oligarhul fugar ar fi părăsit Israelul pe 25 februarie.
„Nu avem confirmarea unde a ajuns, dar din informațiile operative, știm că e în Federația Rusă. Vedem că s-a schimbat paradigma aflării cetățeanului respectiv mai mult în Rusia. După ultima sa aflare la Moscova, s-a aflat în Israel doar o săptămână” a declarat Viorel Cernăuțeanu, citat de presa de la Chișinău.
Șeful Poliției din Republica Moldova a explicat că Ilan Șor călătorește cu pașaportul israelian și zboară prin Istanbul sau Emiratele Arabe Unite, evitând să tranziteze statele europene. Republica Moldova a solicitat informații autorităților ruse despre posibile investigații efectuate pe teritoriul acestui stat pe numele oligarhului fugar, dar nu a primit un răspuns în acest sens.
„Nu ni s-a răspuns nici până astăzi. Însă, ne dăm seama, dacă circulă pe teritoriul Rusiei, chiar dacă era această cauză penală, cumva s-a trecut pe un alt palier care îi dă alte facilități. Este premisa existenței altei identități. Atunci când a fost prima ieșire din Israel și când ne-am adresat către toate statele Interpol, am rugat să fie suprapus prin analiza de imagine, dacă această imagine poate fi regăsită și pe un alt act de identitate. Din alte state nu am primit răspuns pentru că nici nu a ajuns acolo, iar Rusia a evitat să ne ofere răspunsurile respective”, a afirmat Viorel Cernăuțeanu.
Menționăm că oligarhul Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în 2019 în Israel, de unde își conducea partidul omonim și alte formațiuni politice, dar și organiza și finanța proteste antiguvernamentale.
Partidul Șor a fost recunoscut neconstituțional în 2023 și lichidat în 2024, iar oligarhul a fost inclus pe mai multe liste de sancțiuni internaționale, pentru tentativele de destabilizare a situației din Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău încearcă încă din 2019 să obțină extrădarea lui Șor din Israel, însă fără rezultat.
La începutul lunii februarie, șeful Interpol din R. Moldova, Viorel Țentiu, a anunțat că oligarhul fugar a părăsit Israelul în dimineața zilei de 1 februarie, folosind un pașaport israelian și că se afla la Moscova.
Interpol Moldova a întrebat atunci autoritățile ruse dacă Ilan Șor se află pe teritoriul Rusiei, dar acestea au declarat că oligarhul fugar nu a intrat în Rusia din 2014.
Ulterior, după ce au apărut știri în presă, însuși Șor a confirmat că se află în Rusia, dar autoritățile ruse au refuzat să-l extrădeze în Republica Moldova.