Episcopia de Bălți îndemnă toți preoții indeciși din Republica Moldova să treacă la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române, care ca „o mamă iubitoare, grijulie și răbdătoare își așteptă toți fiii înstrăinați să vină acasă”.
„Îi îndemnăm pe preoții, care mai șovăie să treacă la Mitropolia Basarabiei, (se știe că sunt mulți de aceștia), să facă acest pas, care este unul corect în raport cu înaintașii noștri, care cu multă jertfă au apărat credința și pământul strămoșesc, dar și în raport cu istoria bisericească a acestui spațiu. Îi îndemnăm pe toți preoții indeciși să dea dovadă de credință și hotărâre și să treacă de la necanonicitate la canonicitate, să urmeze exemplul bărbătesc plin de curaj al altor preoți, cu verticalitate morală, care sunt deja în Mitropolia Basarabiei. Mitropolia Basarabiei, unica Biserică canonică din acest spațiu, ca o mamă iubitoare, grijulie și răbdătoare își așteptă toți fiii înstrăinați să vină acasă. Ce este mai bun și mai frumos decât numai a fi frații împreună, spune Psalmistul (Ps.132). De ce să ne opunem acestui adevăr?”, se arată într-un apel al Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei.
Totodată, Episcopia de Bălți a anunțat că Bisericile „Adormirea Maicii Domnului” din satul Răuțel, raionul Fălești și „Sfântul Ioan Botezătorul” din orașul Glodeni au trecut recent din subordinea Mitropoliei de la Chișinău a Patriarhiei de la Moscova la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române.
„Mai facem cunoscut și faptul că și păstorii duhovnicești ai acestor două comunități, PC Părinte Protoiereu Mitrofor Victor Țurcanu și PC Părinte Protoiereu Mitrofor Ioan Mileac, urmându-și păstoriții lor, au trecut și ei la Mitropolia Basarabiei. Gestul comunităților sus-menționate și a preoților parohi este unul drept, firesc și binecuvântat”.
Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei a mai informat că cei doi preoți sunt slujitori canonici ai Mitropoliei Basarabiei, iar sfintele slujbele oficiate de aceștia sunt valide.
„Orice sancționare a PC Părinte Protoiereu Mitrofor Victor Țurcanu și a PC Părinte Protoiereu Mitrofor Ioan Milea, pe motiv că Sfințiile lor au trecut la Biserica canonică din acest spațiu – Mitropolia Basarabiei, este nulă și neavenită, conform Hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 19 decembrie 1992 și 29 februarie 2024. În același timp condamnăm, cu fermitate, orice extremism religios revoltător de joasă speță aducător de tulburare în comunitățile care au trecut la Biserica canonică – Mitropolia Basarabiei, și îndemnăm pe toți, clerici și mireni, la pace, liniște și bună înțelegere, ținând cont și de faptul că suntem în Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști”, se mai arată într-un comunicat al Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei.
Menționăm că, în ultimul an, zeci de preoți din Republica Moldova au trecut de la Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove a Patriarhiei de la Moscova la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române, fiind nemulțumiți de faptul că Patriarhia Moscovei susține în mod deschis războiul dus de Rusia în Ucraina.
Ulterior, toți acești clerici au fost sancționați canonic de Mitropolia Chișinăului subordonată Patriarhiei de la Moscova pentru că au trecut la Mitropolia Basarabiei a Patriarhiei Române.
Totuși, Biserica Ortodoxă Română a venit în susținerea preoților din stânga Prutului, subliniind că „toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită”.