Mitropolitul Petru al Basarabiei l-a decorat marți, 2 aprilie, la Chișinău, pe secretarul de stat pentru Culte de la București, Ciprian-Vasile Olinici, cu ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt – gradul 1”.
Distincția i-a fost oferită oficialului din România pentru „contribuția deosebită în consolidarea credinței, pentru întreaga activitate administrativă, misionară, socială și pentru devotamentul manifestat față de slujirea Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia”.
De asemenea, în cadrul întrevederii de la Chișinău, părțile au discutat despre activitatea misionară, pastorală, socială și edilitară a Mitropoliei Basarabiei a Patriarhiei Române, precum și despre proiectele desfășurate în Republica Moldova, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului României.
În acest context, Mitropolitul Petru al Basarabiei i-a mulțumit secretarului de stat de la București pentru sprijinul consistent acordat de Guvernul României, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, subliniind că această asistență contribuie direct la dezvoltarea comunităților creștin-ortodoxe din acest spațiu canonic al Patriarhiei Române.
La rândul său, Ciprian-Vasile Olinici și-a exprimat recunoștința „pentru efortul depus de Mitropolia Basarabiei în activitatea sa misionară și rolul important pe care îl are pentru restabilirea adevărului istoric și promovarea valorilor ortodoxe naționale, dar mai ales pentru asistența socială, duhovnicească și materială pe care o acordă românilor basarabeni”.
Totodată, părțile au convenit să continue eforturile comune pentru promovarea valorilor culturale și spirituale ortodoxe și să dezvolte colaborarea între Secretariatul de Stat pentru Culte și Mitropolia Basarabiei, pentru a fi alături de preoții și credincioșii din Basarabia.