Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat marți, 9 aprilie, că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană „nu este doar o necesitate geopolitică sau o consecință a războiului de agresiune al Rusiei”, ci și o consecință a reformelor realizate la Chișinău.
Șefa diplomației de la Berlin a avut o întrevedere cu Mihai Popșoi, omologul său de la Chișinău, aflat într-o vizită în Germania.
Astfel, părțile au discutat despre oportunitățile de consolidare a relațiilor bilaterale, sprijinul Germaniei pentru parcursul european al R. Moldova, dar și despre situația din regiune în contextul războiului din Ucraina.
„Republica Moldova se află în prima linie în Europa, acolo unde oamenii trebuie să-și facă zilnic griji dacă vor putea trăi și în viitor în libertate și în democrație. Aici, la Berlin, la distanță de doar opt ore cu mașina de războiul de agresiune al Rusiei, aproape că nu ne putem imagina această situație. (…) Acolo unde oamenii își fac griji că Rusia lui Putin vrea să se impună cu războiul său hibrid, acolo este statul vostru. Putin a demarat acest război de agresiune împotriva Ucrainei și păcii și securității în Europa ca un război hibrid. Acesta folosește arme precum energia, campanii de fake news și regiunea transnistreană împotriva R. Moldova. În mod impresionant, oamenii din R. Moldova țin piept zilnic acestui pericol, iar noi suntem ferm alături de voi”, a subliniat ministrul german de Externe.
Șefa diplomației de la Berlin a mai remarcat că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar Germania va continua să ofere sprijin în acest sens.
Ea s-a referit și la pregătirea Conferinței ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru R. Moldova, care va avea loc în toamnă, la Chișinău, structură co-prezidată de Germania, România și Franța.
„Locul vostru este în Europa. Germania este alături de voi. Vom continua acest parteneriat și pe viitor prin intermediul Platformei de Parteneriat, care, de la o platformă ad-hoc, se va transforma într-un parteneriat pe termen lung. Aceasta va fi esențială pentru a vă sprijini necondiționat parcursul vostru european. Aderarea Republicii Moldova la UE nu este doar o necesitate geopolitică sau o consecință a războiului de agresiune al Rusiei. În ciuda unui mediu dificil, ați inițiat reforme extrem de importante”, a punctat ministrul german de Externe.
La rândul său, Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, a mulțumit pentru sprijinul constant oferit de Germania, subliniind totodată importanța investițiilor germane în Republica Moldova.
„Ne bucurăm să avem Germania în calitate de co-președinte al Platformei, alături de România și Franța. Această conferință va facilita noi inițiative de colaborare, va consolida relațiile bilaterale și va aduce sprijin în dezvoltarea economică și integrarea europeană a Republicii Moldova”, a remarcat șeful diplomației de la Chișinău.
Totodată, cei doi oficiali au salutat deschiderea noilor rute aeriene de către Eurowings, de la Chișinău către Köln și Stuttgart în luna mai, precum și reluarea rutei Chișinău-Frankfurt de către Lufthansa.
Menționăm că Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, se află marți, 9 aprilie, într-o vizită oficială la Berlin.