Rusia a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar promova „românizarea artificială” a cetățenilor Republicii Moldova.
Maria Zarahova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, s-a arătat deranjată de faptul că oficialii de la Chișinău se declară români la recensământul din Republica Moldova.
„Aceasta este o poveste oribilă de genul celor din Evul Mediu, în care este imposibil să crezi. În prezent, are loc o românizarea artificială a Republicii Moldova. Această românizare artificială reprezintă unul dintre pilonii politicii actualei guvernări de la Chișinău, reprezentanții căreia au pașapoarte românești. Cele mai odioase manifestări ale acestei românizări artificiale sunt practicile de a aduce reprezentanți ai Bucureștiului în instituțiile statului, redenumirea limbii moldovenești în română, iar acum aceste îndemnuri de a se identifica toți drept români”, a spus Zaharova în cadrul unui briefing.
Ea a mai acuzat oficialii de la Chișinău că prin acest referendum ar încerca „să demonstreze că în Republica Moldova locuiesc români, dar nu moldoveni”.
„Rezultatele recensământului din anul 2014 nu sunt pe placul autorităților de la Chișinău. De acea, pentru a le schimba sunt utilizate diverse metode de agitație cum ar fi: clipuri video, îndemnuri, lozinci. Cel mai ciudat slogan pe care l-am văzut sună cam așa: „Sunt român, vorbesc limba română. Corectăm statistica”. Asta în general ce este? Acesta este secolul XXI? Așa se stabilește parcursul european al R. Moldova?”, a mai adăugat reprezentanta diplomației ruse.
Ea a criticat și declarațiile premierul de la București, Marcel Ciolacu, care a spus acum câteva săptămâni că în „Republica Moldova locuiesc români”.
De asemenea, reprezentanta diplomației ruse a mai insinuat că actuală situație din Republica Moldova ar putea fi catalogată ca „un genocid al poporului moldovenesc”.
„Adepții acestei românizări artificiale le spun cetățenilor care se identifică drept moldoveni că trăiesc într-o mlaștină a propriei identități în care au fost atrași cu forța. E imposibil să urmărești și să comentezi asta, dar noi suntem obligați să o facem deoarece înțelegem la ce consecințe catastrofale s-ar putea ajunge. Toate acestea s-au mai întâmplat în istorie. (…) Nu mă voi mira, dacă într-o încercare de a se salva, cetățenii R. Moldova vor cataloga aceasta situație ca fiind un genocid al poporului moldovenesc”, a amenințat Maria Zaharova.
Menționăm că, în perioada 8 aprilie – 7 iulie, în Republica Moldova se desfășoară recensământul populației și locuințelor 2024. În acest context, mai mulți oficiali ai Republicii Moldova, printre care și premierul Dorin Recean, au precizat că se identifică drept români și că vorbesc limba română.