Sportivii din Republica Moldova și România au obținut rezultate remarcabile la ediția 2024 a Campionatelor Europene de box pentru seniori de la Belgrad.
Lotul Republicii Moldova a câștigat o medalie de aur, una – de argint și alta – de bronz la această importantă competiție sportivă.
Prin urmare, Daria Kozorez a câștigat medalia de aur, învingând-o în finala categoriei de greutate de până la (+81 kg) pe rusoaica Kristina Tkanev. Astfel, Daria Kozorez a devenit prima sportivă din Republica Moldova care a cucerit un titlu suprem la Campionatele Europene rezervate senioarelor.
Un rezultat remarcabil a reușit și Alexandru Paraschiv, care a devenit vicecampion european. Din cauza unei accidentări, sportivul din Republica Moldova nu a mai disputat finala categoriei de până la 63,5 kg. El va participa la ultimul turneu preolimpic, organizat în perioada 23 mai – 3 iunie în Bangkok, Thailanda.
Pe podiumul de premiere a urcat și Vasile Cebotari, care a intrat în posesia medaliei de bronz la categoria de greutate de până la 71 kg.
Alți reprezentanți ai lotului din Republica Moldova, Ion Plînga (48 kg), Danila Ocoman (57 kg), Ianuș Caravan (67 kg), Davron Bozorov (75 kg), Dumitru Cociug (80 kg), Andrei Chiriacov (86 kg), Andrei Zaplitnîi ( 92 kg), Nicolae Burduja (+92 kg) și Iulia Coroli (54 kg), au ocupat locul V.
La rândul său, România a obținut o medalie de argint și alta de bronz la ediția 2024 a Campionatelor Europene de box pentru seniori de la Belgrad. Astfel, Lăcrămioara Perijoc a câștigat medalia de argint la categoria 54 kg, iar Claudia Nechita a obținut medalia de bronz la categoria de 57 kg.
România a avut o delegație de 11 pugiliști, cinci la masculin și șase la feminin, la ediția 2024 a Campionatelor Europene de box pentru seniori de la Belgrad, care s-a desfășurat în perioada 18-28 aprilie.