Curtea Constituțională a Republicii Moldova va găzdui, în perioada 22 – 23 mai, cel de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene (CCCE).
Evenimentul cu genericul „Formele și limitele deferenței judiciare: cazul curților constituționale” este organizat în cadrul președinției CCCE a Curții Constituționale a R. Moldova.
Ceremonia solemnă de deschidere a Congresului va avea loc la data de 22 mai, cu începere de la ora 10.30. După finalizarea acestei ceremonii, președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, și alți invitați la eveniment vor susține un briefing de presă.
La Congresul Conferinței Curților Constituționale Europene de la Chișinău sunt așteptate circa 40 de delegații străine.
În acest context, Primăria Municipiului Chișinău a informat că, în perioada 21 – 24 mai, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău.