Republica Moldova și Lituania au încheiat două acorduri privind schimbul și protecția reciprocă a informațiilor clasificate și privind cooperarea tehnică și financiară.
Documentele au fost semnate marți, 28 mai, la Vilnius, în cadrul unei întrevederi între șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, și omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis.
Aceste acorduri vor contribui la schimbul de informații clasificate și vor spori comunicarea între instituțiile statului în domeniul social și economic.
„În cadrul întâlnirii, am avut un schimb de opinii cu privire la modalitățile de impulsionare a cooperării bilaterale și schimburilor comercial-economice, situația de securitate din regiune, în contextului războiului împotriva Ucrainei, precum și cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, etc. Lituania este un partener apropiat al țării noastre în promovarea democrației, integrării europene și lupta împotriva amenințărilor hibride – lucru pentru care suntem foarte recunoscători. Am mulțumit pentru faptul că, autoritățile lituaniene sprijină Republica Moldova să implementeze proiecte benefice pentru cetățeni, dar și pentru schimbul de experiență în domeniul integrării europene”, a declarat Mihai Popșoi.
La rândul său, Gabrielius Landsbergis a reiterat susținerea Lituaniei pentru implementarea agendei de reforme a Republicii Moldova, dar și pentru inițierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Totodată, oficialii din Republica Moldova și Lituania au discutat posibilitatea desfășurării, până la sfârșitul anului, a următoarei ședințe de consultări politice între ministerele afacerilor externe.