Legea privind opoziţia parlamentară este aproape gata şi va fi supusă dezbaterilor publice. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unei emisiuni TV, de către preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, informează Agenția Informațională de Stat MOLDPRES.
Potrivit MOLDPRES şefului statutului a declarat că la elaborarea proiectul se va ține cont şi de recomandările venite din partea Partidului Socialiştilor:
„Din partea socialiştilor au fost prezentate două proiecte de care vom ţine cont. Însă studiem şi practica mai multor state. Legea va fi discutată deschis de întreaga societate.”
Preşedintele ţării a adăugat că, în prezent, se lucrează şi la modificarea legislaţiei pentru ameliorarea situaţiei în sistemul judecătoresc. „Discut cu preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, şi vom veni cu propuneri de modificare a legislaţiei. De asemenea, lucrătorii Procuraturii şi CCCEC trebuie să aibă statutul judecătorului”, a opinat Timofti.
Şeful statului a menţionat că una din cele mai mari realizări ale sale în cele 100 zile de mandat este stabilitatea în societate pe care a adus-o când a acceptat funcţia.
Anterior, liderul socialiştilor, Igor Dodon, a menţionat că opoziţia parlamentară în afară de o lege specială ar trebui sa obţină controlul asupra mai multor instituţii în stat, mai adaugă MOLDPRES.