„Răspunsul preşedintelui, Nicolae Timofti, la solicitarea unui grup de iniţiativă pentru desfăşurarea unui referendum republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Eurasiatice, de formare a unui teritoriu vamal unic de constituire a unei Uniuni Vamale”, este unul negativ, a declarat astăzi în cadrul unui briefing de presă de purtătorul de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova, Vlad Țurcanu.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a refuzat se semneze decretul de iniţiere a referendumului după ce Comisia Electorală Centrală a constatat că au fost încălcate procedurile de colectare a celor 200 de mii de semnături.
În şedinţa de vineri, 3 august curent, Comisia Electorală Centrală a totalizat rezultatele verificării listelor de subscripţie prezentate de Grupul de iniţiativă pentru desfăşurarea referendumului republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice, de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii Vamale, se arată într-un comunicat de presă, publicat pe pagina oficială a instituției.
În urma examinării corectitudinii datelor reflectate în listele de subscripţie, inclusiv autenticitatea semnăturilor de pe listele prezentate, Comisia Electorală Centrală a constatat că procedurile de colectare a semnăturilor susţinătorilor referendumului republican legislativ au fost efectuate cu încălcarea normelor Codului electoral. Totodată, CEC a stabilit că din numărul total de 231 978 de semnături prezentate şi constatate pe liste, 197 954 de semnături au fost calificate ca fiind nevalabile, rămînîd valabil exprimate 34 024 de semnături, număr care este mai mic decît minimul necesar pentru acceptarea propunerii de desfăşurare a referendumului republican.
Astfel, Comisia a respins propunerea de efectuare a referendumului republican legislativ privind aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice, de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii Vamale şi a anulat înregistrarea Grupului de iniţiativă.
Nicolae Timofti susține că o eventuală aderare la Comunitatea Economică Eurasiatică ar bloca procesul de integrare europeană al Republicii Moldova:
„Tema propusă pentru referendum contravine vectorului european al statului nostru, stabilit de cetăţenii cu drept de vot la ultimele alegeri parlamentare şi asumat de actuala coaliţie de guvernare ca un proiect strategic naţional de dezvoltare”.
Tot astăzi a apărut și reacția Grupului de Inițiativă cu privire la răspunsul Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Redăm mai jos conținutul integral al acesteia:
”Grupul de Iniţiativă privind desfăşurarea referendumului republican legislativ de aderare a Republicii Moldova la tratatele de Constituire a Comunităţii Economice Eurasiatice îşi exprimă ingratitudinea faţă de răspunsul public al Preşedintelui Republicii Moldova Nicolae Timofti, care a continuat denigrarea cetăţenilor Republicii Moldova, la fel ca şi Comisia Electorală Centrală, fiind ignorată voinţa poporului care susţin iniţiativa desfăşurării Referendumului Republican legislativ de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Rusia – Belarus – Kazahstan.
Deşi, şeful statului este obligat să acţioneze în conformitate cu prevederile constituţionale, Nicolae Timofti s-a dovedit a fi un lider de stat doar al conducerii Alianţei pentru Integrare Europeană şi nicidecum al populaţiei Republicii Moldova. Ales de AIE, Preşedintele RM a pierdut semnificativ din încrederea cetăţenilor RM, deşi putea manifesta o atitudine respectuoasă faţă de voinţa a celor 232 de mii de cetăţeni care susţin iniţiativa desfăşurării referendumului şi chiar cele 67% din moldoveni, care conform sondajului sunt adepţi ai aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală. Doar un preşedinte democrat care ţine cont de voinţa poporului său ar fi putut permite desfăşurarea unui referendum printr-un exerciţiu democratic de exprimare a voinţei cetăţenilor.
Preşedintele statului, în repetate ori a subliniat faptul că este adept al integrării europene a Republicii Moldova, însă, Excelenţa Sa a uitat că trebuie să respecte voinţa poporului mai mult ca atît că nu este el, acel care trebui să decidă din numele poporului, ce este mai potrivit pentru ţara noastră.
Şi deputaţii din AIE la fel declară fastuos că sunt aleşii poporului pe un mandat de 4 ani şi că cetăţenii Moldovei trebuie să accepte programele lor şi nicidecum să insiste către conducerea statului de a desfăşura un referendum şi de a decide de sine stătător viitorul Republicii Moldova.
Cu regret, dar astăzi suntem conduşi de cetăţenii statului vecin, şi ne supunem cu loialitate ordinelor venite din România. Nici un cetăţean moldovean, patriot al statului său nu şi – ar fi permis să declare public că nu poate satisface voinţa poporului, căruia este obligat să slujească şi să îndeplinească atribuţiile sale în statut de ales al poporului şi a unui Şef de stat.
Grupul de Iniţiativă îşi exprimă regretul că astăzi în Republica Moldova cetăţenii statului sunt utilizaţi doar în ziua alegerilor, atunci cînd este nevoie de votul lor, iar cînd populaţia ţării vine cu anumite propuneri, liderii statului îşi impun obiectivele lor, şi calcă în picioare demnitatea naţională şi civică ale cetăţenilor Republicii Moldova.”