,,O mână de fascişti beţi de furie încearcă să comită o lovitură de stat„, declara liderul comunist Vladimir Voronin la 7 aprilie 2009. ,,Nu permitem ca aceşti provocatori să profaneze simbolurile de stat. Le vom arăta că există o putere în Moldova, care va apăra ferm integritatea statului„, preciza el. Mai târziu, în aceeaşi zi, preşedintele Voronin, căruia îi expirase mandatul, anunţa că a descoperit principalul generator al demonstraţiilor de stradă. ,,România este implicată în tot ce se întâmplă la noi”, indica sec şi stingea lumina. În comisariate, la Procuratură, în vămi, trăgea cortina peste Uniunea Europeană Voronin, peste drepturile omului, peste mass-media, peste Internet, peste telefonia mobilă, expulza Voronin sec şi stingea lumina.
Sunt trei ani de zile de când Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Partidul Democrat din Moldova au fost legitimate, inclusiv şi mai ales, de tinerii care nu au mai avut răbdare cu timpul în aprilie 2009, să conducă Republica Moldova spre Europa de care aceasta aparţine prin istorie, cultură şi limbă. Cele trei formaţiuni încă nu au căzut de acord asupra cărei istorii, culturi şi limbi, aici europenismul lor scârţâie din toate încheieturile, ceea ce face deliciul presei şi al opoziţiei.
Moldovenismul de tip nou, rafinat prin origine, educaţie şi venit, civic, împăciuitor, negociabil, poartă aceeaşi meteahnă ca cel vechi, stalinist, criminal: are nevoie să identifice duşmani. Duşmanii sunt ca nişte luptători ninja: abili, rapizi, organizaţi, disciplinaţi, ambiţioşi, ninja pentru că sunt externi, adică din afară. Sunt duşmani pentru că fac ingerinţă, neologismul ăla care presupune că se vâră unde nu le fierbe lama ascuţită de formă ergonomică.
Trupele ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova nu sunt găşti de luptători ninja, ele nu se amestecă în probleme interne, doar le supraveghează cu muniţii şi arme. Trupele ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova au reprezentanţi, diplomaţi care declară zi de zi ce e bine şi ce e mai puţin sănătos pentru Chişinău, pentru Comrat, pentru Cahul, Bălţi şi pentru Tiraspol.
În schimb, marşurile unioniste ajung în instanţe drept cazuri de amestec intern, unde acuzatorii pierd. Voinţa populaţiei nu se supune identităţii artificiale, impuse. Să chemi în judecată românitatea nu este altceva decât o formă de anorexie, reclamanţii scad în greutate de la zi de zi şi se dezonorează.
Moldovenismul de tip nou aruncă pietre şi petarde în ochii democraţiei, ouă pe uniformele instituţiilor fundamentale în stat şi apoi îşi vede de drum, cel mai îngust drum din lume, drumul spre sinele stâlcit. Republica Moldova are 21 de ani, poartă pantaloni suflecaţi şi se teme şi de propria umbră. Îşi joacă sufletul la loterie pentru că îi e urât să doarmă singură. Ar cam vrea cu România, dar ar cam vrea şi cu Rusia.
Moldovenismul de tip nou este unul laş, el nu îl nominalizează pe duşman, el îl caricaturizează, îl sugerează, ca să nu îl provoace, să nu care cumva acesta să îi taie craca de sub picioare, adicătălea sumele de bani nerambursabili, locurile de muncă, taberele, bursele de studiu, mai concret, beneficiile, aşa cum le-ar fi înregistrat şi Moromete. Beneficiile astea nu sunt socotite ingerinţe, ele sunt acceptate cu strângere de mână, spre deosebire de unele steaguri care le însoţesc, imnuri care le însoţesc, oameni care le însoţesc.
Stimaţi lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană, nu trageţi cortina de fier peste istorie, nu restabiliţi sârma ghimpată şi nu dărâmaţi podurile cu tancuri ideologice. Tinerii care v-au adus la putere v-o cer. Generaţii întregi vă vor judeca.
P.S. Mi-am amintit de aşa moment de „ingerinţă”:
