Astăzi, 10 septembrie 2012, fracţiunea parlamentară a PCRM a înaintat Parlamentului Republicii Moldova proiectul hotărârii privind convocarea sesiunii extraordinare a Legislativului, precum şi proiectul legii organice care va fi supus referendumului. Ambele iniţiative sunt semnate de 36 de deputaţi ai fracţiunii PCRM, se arată într-un comunicat de presă al acestei formațiuni politice.
Conţinutul iniţiativei legislative conține următoarele prevederi de bază.
În primul rând, a petrece referendumul legislativ menţionat pe data de 18 noiembrie 2012.
În al doilea rînd, a supune referendumului proiectul legii pentru aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Eurasiatice (CoEcEAs), de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii Vamale. Întrebarea propusă pentru a fi înaintată la referendum sună în felul următor: „Sînteţi pentru adoptarea legii care va permite aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Eurasiatice, de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii Vamale?”.
În al treilea rînd, se anexează însăşi proiectul legii organice, care pervede aderarea Republicii Moldova la Tratatulde constituire a Comunităţii Economice Eurasiatice, adoptat la Astana la 10 octombrie 2000, precum şi la Tratatul de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii vamale, adoptat la Duşanbe la 6 octombrie 2007.
Proiectul de lege al comuniștilor prevede că în cazul rezultatului pozitiv a referendumului, Preşedintele Republicii Moldova în termen de trei luni este obligat să iniţieze negocieri cu instituţiile competente ale Comunităţii Economice Eurasiatice şi Uniunii Vamale în vederea aderării Republicii Moldova la organizaţiile în cauză, iar guvernul în termen de şase luni va prezenta Parlamentului propunerile pentru aducerea legislaţiei în conformitate cu prezenta hotărîre.
În acest fel, intervalul de timp pentru aderarea la Uniunea Vamală va constitui circa un an.
Convocarea sesiunii extraordinare, mai adaugă membrii PCRM, este efectuată în deplină conformitate cu Constituţia şi legislaţia în vigoare. Orice încercare de a se eschiva de la această hotărîre reprezintă o încălcare grosolană a legislaţiei. În ceea ce priveşte adoptarea hotărîrii cu privire la referendum, atunci noi considerăm că această întrebare nu ar trebui să deranjeze guvernarea, care se consideră democratică. Dacă ei sînt convinşi în corectitudinea cursului aşa-numitor “reforme”, daca ei sînt siguri de susţinerea populară a guvernării sale, atunci ei nu trebuie să aibă frică de acest referendum. Sîntem siguri că liderii Alianţei pentru Integrare Europeană conştientizează că refuzul de a adopta hotărîrea cu privire la organizarea referendumului va fi egal cu eşecul deschis la puterii. Evident, cu toate consecinţele politice care derivă – de la dizolvarea Parlamentului, pînă la demisiile binevole din funcţiile de conducere.