Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut vineri o întrevedere cu Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, în cursul vizitei la Strasbourg, unde, în perioada 20-21 septembrie, a participat la Conferinţa Preşedinţilor de Parlamente din cadrul APCE, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi relaţii publice a Legislativului.
În cursul întrevederii, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei Jean-Claude Mignon a relevat că un obiectiv al mandatului său la cârma APCE ţine de a contribui cât mai eficient la soluţionarea conflictelor îngheţate şi, în acest sens, Republica Moldova este o prioritate. Jean-Claude Mignon a menţionat că relaţiile de cooperare cu Republica Moldova rămân a fi o prioritate pentru APCE şi structurile sale vor acorda şi în continuare tot sprijinul pentru finalizarea reformelor promovate în ţara noastră.
La rândul său, Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a menţionat că Republica Moldova, ţară a spaţiului francofon, este ferm angajată pe calea implementării reformelor şi a specificat că rezultatele obţinute fortifică pledoaria în favoarea trecerii la perioada de post-monitorizare a Republicii Moldova de către Consiliul Europei. Şeful Legislativului a apreciat înalt aportul APCE în promovarea reformelor democratice în Moldova şi eforturile în sensul soluţionării politice a diferendului transnistrean, ceea ce constituie un suport puternic în dezvoltarea Republicii Moldova pe calea democratică şi a integrării europene a ţării noastre.
Marian Lupu a pledat pentru crearea şi reglementarea mecanismelor de aplicare a diplomaţiei parlamentare în cadrul efortului comun de reintegrare a Republicii Moldova. De asemenea, şeful Legislativului a apreciat faptul că în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a fost creată o Subcomisie responsabilă de elaborarea rezoluţiilor, inclusiv asupra conflictelor îngheţate şi care, în continuare, se va preocupa intens de problematica transnistreană, în special de stabilirea unui mecanism de dialog dintre deputaţii APCE, ai Parlamentului Republicii Moldova şi reprezentanţii organului legislativ de la Tiraspol.
În a doua zi a Conferinţei Preşedinţilor de Parlamente din cadrul APCE, Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a mai avut întrevederi bilaterale cu Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, cu Preşedintele Bundestagului Republicii Federale Germania, Norbert Lammert, cu Preşedintele Consiliului Naţional al Republicii Austria, Barbara Prammer şi cu Preşedintele Senatului Republicii Franceze, Jean-Pierre Bel.