Ministrul de externe al României, Titus Corlăţean, a declarat la postul DIGI 24 că nu există nici un stat care să fi recunoscut independenţa republicii separatiste transnistrene, astfel că nici Rusia nu are de ce să deschidă un consulat în zonă.
În acelaşi timp, şeful diplomaţiei de la Bucureşti a precizat că pentru moment nu e cazul ca România să se pronunţe într-un sens sau altul, dar aşteaptă cu interes poziţia guvernului de la Chişinău cu privire la dorinţa Federaţiei Ruse de a deschide consulat la Tiraspol.
Amintim că reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru Transnistria, Dmitrii Rogozin, a declarat recent că va vizita Republica Moldova la mijlocul lunii noiembrie pentru a finaliza negocierile dintre Chișinău și Moscova în vederea deschiderii unui consulat rusesc la Tiraspol.