De multă vreme se discuta despre deschiderea unei biblioteci româneşti la Cernăuţi, şi iată, în cele din urmă, visul celor interesaţi de a avea în centrul regional o asemenea bibliotecă, practic, a devenit realitate. Intelectualitatea română din Bucovina, profesori, scriitori, lideri ai asociaţiilor culturale, reprezentanţi mass-media au fost prezenţi marţi, 20 noiembrie la acest eveniment deosebit de important în mediul literar cernăuţean – inaugurarea Bibliotecii „Glasul Bucovinei”. Evenimentul dat a fost posibil graţie eforturilor depuse de profesorii Alexandrina Cernov şi Ilie Luceac, personalităţi marcante în domeniul literaturii şi culturii române bucovinene şi nu numai.
Doamna academician Alexandrina Cernov, directoarea bibliotecii „Glasul Bucovinei” a încercat să ne împărtăşească această bucurie şi nouă.
„Am inaugurat astăzi Biblioteca Editurii „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi – „Glasul Bucovinei”, care se numeşte asemeni titlului revistei pe care o pregătim noi, ne-a spus doamna Cernov. Biblioteca pentru început funcţionează cu cărţile donate de familia Luceac – Cernov. În afară de aceasta am primit o donaţie de carte din partea Consulatului General al României la Cernăuţi, de la Mănăstirea Putna şi sperăm la mai multe donaţii. Noul preşedinte al Institutului Cultural Român, domnul Marga, ne-a promis că ne va da o donaţie mare de carte editată la Editura Institutului şi la Editura Academiei Române. De asemenea, avem colecţiile de reviste de la Institutul „Bucovina” al Academiei Române din Rădăuţi. Sperăm ca această biblitecă să funcţioneze foarte eficient. Vom da servicii şi pe internet. Vom organiza aici şi întâlniri interesante, cursuri de limba română ca limbă străină şi cursuri aprofundate de literatură română, de istorie, cultură şi civilizaţie românească”, a menţionat doamna academician Alexandrina Cernov, sperând la o activitate benefică pentru toţi cititorii români din nordul Bucovinei. Domnia sa a ţinut să remarce faptul că inaugurarea acestei biblioteci a fost posibilă şi datorită susţinerii din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care a procurat mobila necesară, două calculatoare, plătind arenda celor două săli ale bibliotecii şi salariul bibliotecarei. Emoţionată, dar mulţumită sufleteşte s-a dovedit a fi şi doamna bibliotecară Nadina Ciobanu-Olaru, care ne-a asigurat că la Biblioteca „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi pot fi găsite cărţi din domeniul istoriei, literaturii universale, literaturii române şi cărţi care ţin de Bucovina, albume, manuale pentru şcoli, instituţii superioare de învăţământ, pentru profesori care predau limba română şi mai puţină, dar există şi literatură artistică pentru copii. Biblioteca va fi deschisă zilnic de luni până vineri între orele 9.00 şi 17.00.
Printre cei prezenţi la inaugurarea bibliotecii „Glasul Bucovinei” din oraşul Cernăuţi s-a numărat şi scriitorul Mircea Lutic, membru al Uniunii Scriitorilor din Ucraina, România şi Republica Moldova. Anume pe dumnealui l-am întrebat ce rol va juca această bibliotecă pentru comunitatea românească din Cernăuţi, pentru intelectualitatea din nordul Bucovinei, pentru tinerii cititori. Iată care este opinia domnului Lutic: „Cred că dacă munca va fi organizată bine, această bibliotecă va avea un rol foarte important în educarea nu numai a tineretului, dar şi a celor adulţi, fiindcă o biblitecă constituie un câmp destul de mare de acţiune culturală. E un eveniment cultural de anvergură. Eu consider că în zilele noastre când lumea se despiritualizează, când lumea pierde legăturea cu dumnezeirea prin cuvânt, biblioteca îl apropie, îl întoarce pe om la cuvânt, la legătura lui cu dumnezeirea. Personal consider că gestul acesta este foarte important pentru noi, românii din Bucovina şi trebuie să facem cu orice prilej publicitate acestui gest. Trebuie să ştie fiecare român din Bucovina că există această bibliotecă. Şi eu din partea mea le mulţumesc foarte mult domnilor Alexandrina Cernov şi Ilie Luceac pentru faptul că au mai făcut un pas în întâmpinarea culturii, în încadrarea noastră în contextul cultural de care avem atât de mare nevoie”.
Am încercat să aflăm şi părerea tânărului poet şi jurnalist Marin Gherman, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
„La Cernăuţi s-a simţit întotdeana necesitatea inaugurării unei biblioteci româneşti, precum şi a unei librării. Iată că astăzi am devenit martorii deschiderii unei biblioteci cu carte românească la Cernăuţi, o bibliotecă ca un tezaur, ca un patrimoniu cultural care ne va sluji în continuare nouă românilor din nordul Bucovinei. Sper foarte mult că biblioteca va funcţiona eficient, va exista multă vreme şi va fi sprijinită în diferite moduri de mai mulţi sponsori. Mă bucur foarte mult, a continuat Marin Gherman, şi sunt fericit pentru comunitatea românească din regiunea Cernăuţi, care, iată, de acum va avea şi o bibliotecă în limba română. Important este faptul că va rămâne un reper cultural, vor rămâne cărţile şi sperăm foarte mult că tineretul va fi insistent, va demonstra dragostea faţă de carte, faţă de limba română şi va fizita această unică bibliotecă românească din Cernăuţi”.
Primii care au făcut donaţii de carte Bibliotecii „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi, dintre cei prezenţi la eveniment au fost scriitorii cernăuţeni Ilie Tudor Zegrea şi Simion Gociu, iar juristul Eugen Patraş a promis că va abona Biblioteca în anul 2013 la toate publicaţiile româneşti care apar în regiunea Cernăuţi.
Prin inaugurarea acestei biblioteci româneşti la Cernăuţi, putem afirma cu toată încrederea că dacă există dorinţă şi unitate, putem făuri lucruri măreţe care vor dăinui în timp pe aceste meleaguri mioritice.
Autor: Vitalie ZÂGREA, jurnalist, radio „Ucraina-Internaţional”