Serviciul de presă al Procuraturii Republicii Moldova informează că Procuratura Generală a Republicii Moldova a solicitat Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse copia ordonanţei prin care a fost încetată urmărirea penală în privinţa pacificatorului rus.
În același comunicat de presă se mai menționează și faptul că a fost formulată în mod repetat către Procuratura Generală din Federaţia Rusă o cerere de comisie rogatorie prin care s-a solicitat efectuarea anumitor acţiuni de urmărire penală, transmiterea unui set de acte procedurale şi a obiectelor ridicate de la locul crimei, care ar permite procurorilor moldoveni investigarea obiectivă şi sub toate aspectele a acestui caz.
Deocamdată nu au parvenit răspunsuri la solicitările Procuraturii Generale a Republicii Moldova.
Procuratura Generală a Republicii Moldova continuă acţiunile de urmărire penală în privinţa pacificatorului rus, bănuit de vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale, care au provocat decesul cetăţeanului Republicii Moldova, Vadim Pisari (art.151 alin.(4) Cod Penal), precizează Serviciul de presă al instituției.