Da, pentru majoritatea celor născuţi în România, specia “dublu cetăţean” e una neînţeleasă, aproape extraterestră. Cum adică, din R. Moldova, dar ai cetăţenie română? Cu ce drept?
Ei bine, puţini sunt cei care ştiu că bunicii mei (ai noştri, majoritatea celor din R. Moldova) s-au născut în România Mare, şi drept consecinţă ei, părinţii mei şi eu avem dreptul să “redobândim” cetăţenia română. E un fenomen frumos, o încercare de corectare a unei greşeli istorice, pe care eu o apreciez mult şi de care cred că ar trebui sa afle toţi.
Dedublarea aceasta de personalitate, splitarea coloristică a coperţii paşaportului te face să circuli altfel decât ceilalţi- la vamă alegi ce paşaport să dai: la vama românească- cel românesc; la vama moldovenească- cel moldovenesc.
Dar în afară de a-l flutura fără interes la vamă, la ce-mi foloseşte acest paşaport moldovenesc? Nu lucrez în R. Moldova, nu sunt înscrisă în sistemul de pensii, nu-l folosesc la bancă. Buletinul moldovenesc mi-a expirat nefolosit şi el, săracul.
Ambele documente “valoroase” ale cetăţeniei R. Moldova stau plictisite în sertarul de la noptieră în aşteptarea unei călătorii undeva în est, în Rusia sau Ucraina, ţări pentru care, ca şi basarabeancă, nu am nevoie de viză. Dar, pentru că poate am fost prea mult în acel spaţiu când eram mică şi nu aveam unde în altă parte să mergem în vacanţă- nu mă mai simt atrasă turistic de el. Acum vestul civilizat, sudul, nordul îmi fac din ochi.
În rest… buletinul românesc este prietenul meu cel mai bun. Cu el merg la bancă, cu el schimb bani, cu el sunt înscrisă în sistemul de pensii în România. Cu el plec în vacanţă în Europa sau cu paşaportul românesc pentru Africa. Cu el mă identific pentru aproape orice fac în viaţa mea de zi cu zi.
Ce îmi mai oferă cetăţenia R. Moldova, odată plecată de acasă? Sincer, în afară de dreptul de vot, mai nimic.
Aş prefera o singură cetăţenie, şi bună. O singură pensie, şi bună. Un singur leu, un singur ban, şi bun. O identitate, şi bună. Una comună. Un fel de român de pe ambele maluri ale Prutului, pe una cu piciorul şi pe una cu sufletul. Iar paşaportul să fie desenat cu un pod de flori tricolore. Bunicul meu născut în România Mare (care nu şi-a redobândit încă cetăţenia) ar fi tare fericit.
Şi eu la fel.
Autor: Sanda Cojocaru
