Republica Moldova se află în faţa ultimei runde de negocieri pe tema semnării Acordului de Asociere la Uniunea Europeană şi a dat dovadă în acest sens că este ,,cel mai merituos” elev. Despre aceasta s-a pronunţat marţi ministrul de externe al României, Titus Corlăţean, în emisiunea ,,Jocuri de putere”, de la Realitatea TV.
Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a declarat că România i-a sprijinit pe ,,fraţii noştri de peste Prut” în eforturile de realizare a dezideratului integrării europene, la nivel guvernamental şi parlamentar, în cadrul Parteneriatului Estic.
,,Republica Moldova a făcut în ultimii ani nişte progrese realmente impresionante. Vă aduc aminte că, doar acum câţiva ani, încă exista sârmă ghimpată pe Prut. S-au schimbat lucrurile fundamental”, a mai precizat Titus Corlăţean.
InfoPrut precizează că oficialii europeni nu au mai făcut declaraţii cu privire la posibilitatea ca Rep. Moldova să semneze în toamnă, la Vilnius, Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Recent aflaţi în vizită la Chişinău, miniştrii de externe ai Marii Britanii, Suediei şi Poloniei au apreciat că Republica Moldova a înregistrat progrese mai mari pe calea integrării europene, în comparaţie cu alte state ale Parteneriatului Estic, însă nu s-au referit la summit-ul de la Vilnius.