Recent, 31 august a fost declarată Ziua Limbii Române și în România. Un proiect de lege propus acum vreo doi ani, dar votat în Camera Deputaţilor a României la începutul lunii februarie. O astfel de decizie este un pas mare spre unirea culturală și socială a celor două maluri de Prut. Întotdeauna am fost de părerea că o potențială unire între cele două state Românești ar fi posibilă mai mult pe cale culturală, de apropiere sufletească, decât pe cale politică. În Basarabia, apele politicii naționale sunt mult prea tulburi pentru a putea fi sigur de poziția unui partid. Cum Alianța pentru Integrare Europeană pare a fi o formațiune disfuncțională și muribundă datorită neînțelegerilor din interior, adevărata integrare europeană a Republicii Moldova rămâne, nu se știe pentru cât timp, sub un mare semn de întrebare.
N-am avut încredere niciodată în politica Republicii Moldova de la 1990 încoace. Pentru că nu există nici stabilitate și nici loialitate. „Transhumanța” politicienilor între partide bulversează societatea și îi insuflă neîncredere. Și apoi, cum poți avea încredere într-un politician care astăzi e cu secera și ciocanul în mână, iar mâine daja cu trandafiri? Cel mai mult mă enervează faptul că orgoliile politicienilor sunt pentru ei cele mai importante. Și asta se întâmplă în timp ce în fața poporului toți se bat cu pumnul în piept că bunăstarea cetățenilor este obiectivul lor principal. Un politician duplicitar, care astăzi minte, va minți și mâine, iar poimâne acest lucru i se va părea o normalitate.
Nici la București apele nu sunt mai limpezi, iar bătălia între partide este parcă și mai aprigă. Însă așa cum este situația, Bucureștiul mai acordă încredere guvernului de la Chișinău, sprijinindu-ne și crezând încă în resuscitarea AIE. La fel face și Europa. În timp ce în R. Moldova „oamenii mari” se războiesc, Bucureștiul adoptă ziua de 31 august Ziua Limbii Române. Un gest frumos, măreț chiar. Păcat însă că în Basarabia această zi este, adesea, ziua limbii materne sau ziua limbii noastre, nu și ziua Limbii Române. Pentru că e la modă să te ascunzi după deget, voalându-ți intențiile, vorbind codificat, lăsându-i pe cetățeni să înțeleagă și să sărbătorească ce vor ei. Cei care simt românește, vor sărbători Ziua Limbii Române, moldoveniștii însă vor sărbători limba noastră cea maternă (a se înțelege limba moldovenească)… O situație absolut normală într-o țară ca Republica Moldova unde unii politicieni care vorbesc o limbă română frumoasă, curată, îi spun moldovenească pentru a atrage astfel un electorat căruia îi place mai mult limba moldovenească. Românofobia e la modă, iar acest lucru accentuează și mai mult diferențierea celor două categorii sociale – cei care se cred români și cei care se consideră moldoveni. Și cu cât moldoveniștii devin mai aberanți și mai îndârjiți în susținerea principiilor lor, românii nu se lasă nici ei, simțindu-se lezați la ei acasă, apărându-și idealurile cu și mai mult sârg.
Celebrarea Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului este un pas mare. Și nu pentru că aș crede că avem neapărat nevoie de o astfel de sărbătoare, așa cum nu cred că avem nevoie de 14 februarie pentru a sărbători și a ne declara dragostea. Avem însă nevoie de solidaritate și de cât mai multe lucruri în comun cu fericiții români care au rămas să trăiască în România. Avem nevoie de sărbători comune, de școli comune și de aceleași idealuri. Iar dacă politicienii nu ne pot aduce la un loc pe toți, forța socială trebuie să fie mai puternică, mai mintioasă și mai echilibrată. Evident, fără politic n-am putea realiza niciodată unirea celor două state românești, însă avem puterea de a ne apropia unii de ceilalți prin lucrurile care ne unesc cu adevărat: istoria, trecutul și, mai ales, dragostea de limba maternă.
Autor: Lilia Cazacu, pentru InfoPrut
