După declaratația de ieri a președintelui Traian Băsescu, deputatul PDL Eugen Tomac a făcut o declarație referitoare la situația din R. Moldova în plenul Parlamentului României. În intervenția sa, Tomac a atenționat parlamentarii români despre evenimentele care urmează că se producă astăzi.
„În această dimineaţă m-am adresat Parlamentului României, susţinând declaraţia politică intitulată „Republica Moldova nu trebuie să abandoneze calea integrării europene!”
În intervenția mea de astăzi doresc să aduc în atenție un subiect de interes major și pentru Parlamentul național. Mă refer la situația din Republica Moldova și la ultimile evoluții ce au loc la est de Prut. Republica Moldova ar trebui să devină o constantă pe agenda noastră, deoarece în statul vecin locuiesc câteva milioane de români care au fost constrânși de destin să-și construiască singuri o nouă societate din care România nu poate și nu trebuie să lipsească.
Avem o datorie morală față de cetățenii din R. Moldova și nu avem dreptul să-i abandonăm pe românii care vor să aibă un destin comun cu noi, iar ca stat membru al Uniunii Europene avem obligația să sprijinim prin toate mijloacele procesul de integrare europeană al R. Moldova.
În ultimii ani, R. Moldova a făcut progrese remarcabile în procesul de integrare europeană, iar România, împreună cu alte state europene, a sprijinit necondiționat demersul Chișinăului în această direcție, în ciuda faptului că societatea basarabeană s-a confruntat și încă se mai lovește de o serie de probleme interne care pot periclita agenda europeană a R. Moldova.
Zilele acestea, R. Moldova se confruntă cu o nouă criză politică care poate pune în dificultate întregul proces de integrare europeană, deoarece actuala majoritate parlamentară este extrem de fragilă și divizată.
Parlamentul Republicii Moldova va dezbate, astăzi, o moțiune de cenzură, inițiată împotriva Guvernului Republicii Moldova, format din partidele politice democratice care au creat coaliția “Alianța pentru Integrare Europeană”, după plecarea Partidului Comuniștilor de la putere, în 2009.
Republica Moldova nu are nevoie de instabilitate politică, deoarece aceasta poate afecta grav dialogul dintre Uniunea Europeană și Guvernul de la Chișinău, ținând cont de faptul că în următoarea perioadă vor fi luate decizii extrem de importante în ceea ce privește viitorul Republicii Moldova.
O criză politică prelungită la Chișinău poate produce efecte negative, ce vor afecta interesele vitale ale cetățenilor R. Moldova, deoarece anul acesta Lituania, țară care va deține Președinția Uniunii Europene în a doua jumătate a anului, va găzdui la Vilnus, în perioada 28-29 noiembrie 2013, Summit-ului Parteneriatului Estic, în timpul căruia se preconizează semnarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, incluzând prevederile referitoare la Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător.
De asemenea, procesul privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană poate fi amânat din cauza instabilității politice, motiv pentru care clasa politică de la Chișinău are obligația să nu adâncească această criză politică și să nu abandoneze parcursul european.
Cetățenii R. Moldova merită un destin european alături de românii din această parte a Prutului, iar noi avem obligația să susținem atingerea acestui deziderat!”
Discursul lui Eugen Tomac în Parlament, sursa: Pagina sa de Facebook