Autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană vor desfășura în perioada 1 aprilie – 10 august 2013 campania de încorporare a tinerilor în structurile militare. Un aşa-zis decret în acest sens a fost semnat de către liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, scrie AllMoldova cu referire la Info-Prim-Neo.
„Tinerii cu vârsta 18-27 de ani, rezidenţi ai localităţilor din estul ţării, cetăţeni ai Moldova şi ai altor state, vor fi citaţi şi obligaţi, contrar Constituţiei Republicii Moldova şi tratatelor internaţionale, să depună jurământ unui regim ilegal şi anticonstituţional”, a declarat pentru IPN juristul Asociaţiei nonguvernamentale Promo-LEX, Alexandru Zubco.
Potrivit juristului, cei care evită înrolarea sunt daţi în urmărire, sechestraţi la posturile de control, condamnaţi la închisoare până la 2 ani sau sancţionaţi cu amenzi până la 600 de dolari. Promo-LEX notează că în aceeaşi situaţie sunt şi persoanele care din convingeri religioase, pacifiste, umanitare, etice sau morale nu pot îndeplini serviciul militar, mai adaugă IPN.