Partidul Democrat din Moldova (PDM) a lansat campania „Moldova, vreau să te ajut” prin care inițiatorii își propun să responsabilizeze membrii comunităţilor, dar şi autorităţile locale şi centrale privind necesitatea protejării mediului şi a păstrării curăţeniei în localităţi.
Partidul Democrat din Moldova (PDM) intenţionează să participe la salubrizarea localităţilor, precum și la acţiuni de protejare a mediului şi de susţinere a comunităților în cadrul campaniei sociale ”Moldova, vreau să te ajut”, care va începe sâmbătă şi se va desfăşura pe parcursul unui an.
Astfel, „în cadrul acestei campanii vor fi curățate şi reabilitate fântâni, izvoare, parcuri”, a declarat preşedintele organizaţiei de tineret a formaţiunii, Victor Zubco, potrivit Privesc.eu.
Membrii PDM susţin că prin această campanie intenţionează să responsabilizeze membrii comunităţilor, dar şi autorităţile locale şi centrale privind necesitatea protejării mediului şi a păstrării curăţeniei în localităţi. Potrivit inițiatorilor proiectului, la această campanie vor participa peste 12 mii de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii.