Începând cu luna aprilie, locuitorii din Cahul pot merge la biblioteca publică din oraş atât pentru a împrumuta cărţi, cât şi pentru a beneficia de alte servicii (internet, echipament IT), pe care în prezent biblioteca le oferă cetăţenilor prin intermediul programului pilot Novateca.
Biblioteca Publică din oraşul Cahul a fost transformată într-un Centru de acces public la internet, unde vizitatorii de toate vârstele au posibilitatea de a învăţa gratuit să utilizeze calculatorul, dar şi să acceseze informaţii on-line, informează Gazeta de Sud.
Acesta nu este un caz singular; un centru asemănător a fost inaugurat şi în localitatea Alexandru Ioan Cuza. În plus, potrivit sursei citate, satele Cucoara, Văleni şi Taraclia de Salcie urmează să remodeleze şi ele conceptul de bibliotecă tradiţională, deschizând uşile unor centre de informare asemănătoare, în incinta bibliotecilor publice săteşti. Satul Crihana Veche a fost primul care a inaugurat, pe 14 martie 2013, un centru de informare asemănător şi care deja a acumulat o experienţă extraordinară legată de avalanşa de vizitatori de toate vârstele, ce au luat cu asalt tezaurul de carte din localitatea respectivă.
Gazeta de Sud scrie că până la apariţia suportului Fundaţiei Bill & Melinda Gates, USAID, IREX şi Microsoft, în raion aveau acces la internet doar două biblioteci săteşti. În prezent, însă, bibliotecile selectate în proiect au fost modernizate. Astfel, prin programul Novateca s-au adus în raionul Cahul douăzeci și cinci de calculatoare prin intermediul cărora cetățenii pot avea acces la diverse informații.
Potrivit inițiatorilor programului pilot, unul din scopurile Novateca este familiarizarea adulţilor cu echipamentele IT şi cu noile tehnologii de comunicare la distanţă prin intermediul internetului.