DUMINICĂ, 19 MAI
Vremea a fost de partea noastră, aşa că am ieşit la o plimbare organizată în Parcul Tineretului. În zi de ONGFest, mesajele ,,Basarabia e România” şi ,,Unirea face puterea” i-au atras pe bucureşteni în cadrele foto surprinse de unul dintre voluntarii noştri. Cei mai entuziaşti au semnat pentru Basarabia şi le-au lăsat fraţilor noştri de peste Prut un gând bun: în curând ne vom regăsi toţi la aceeaşi masă, în aceeaşi casă.
Între timp, voluntarii noştri din Târgovişte primeau în dar mai multe hărţi ale României Mari, însoţite de explicaţii de ordin istoric. Un român din Cernăuţi i-a văzut pe tinerii noştri strângând semnături pentru Basarabia, s-a dus acasă, apoi la un centru de printare şi ulterior le-a oferit acestora reprezentări ale unei Românii pe care speră el să o refacem.
Tot la Târgovişte am aflat şi emoţionanta istorisire a doamnei Vlada Angela, fostă profesoară de limbă română și franceză, al cărei bunic a căzut pe fronturile Războiului pentru Apărarea Patriei în fața armatelor străine. Doamna Vlada a dorit să ne lase un mesaj pe care să-l transmitem mai departe: „Am semnat cu drag pentru Basarabia mea iubită. În mod special, am semnat pentru bunicul meu PETRESCU IOAN, colonel în armată, care la o vârstă de 33 de ani(tânăr) și-a dat viața pentru România Mare sau Adevărata Românie. Să revină granițele noastre furate de ruși. Doamne ajută pe Români!”.
Românii sunt frumoşi, aceasta este concluzia sfârşitului nostru de săptămână. De luni ne aventurăm în săptămâna BOOM, când vor fi strânse 15 000 de semnături la nivel de Bucureşti. Dacă doreşti să ajuţi câte patru ore la cort în perioada 20-26 mai, o poţi face înscriindu-te pe http://basarabia-acasa.ro/bucuresti-planificare-voluntari/.
Sursa: Basarabia-acasa.ro