Elev în clasa a IX-a, Constantin Antonio Stoica s-a familiarizat cu tematica Basarabiei în urmă cu câţiva ani, după ce a ascultat o piesă de pe compilaţia ,,UNIŢI SUB TRICOLOR”. ,,Nu am ştiut despre ce e vorba, am citit mai multe şi am înţeles la ce se referă mesajul“, ne povesteşte liceanul din Buzău.
Spiritul naţionalist i-a activat şi dorinţa de realizare a Unirii celor două state româneşti, astfel că nu a stat pe gânduri când a trebuit să se implice în acţiuni concrete desfăşurate în vederea îndeplinirii acestui ideal. În prezent, strânge semnături pentru a aduce Basarabia acasă. ,,Atât eu, cât şi celelalte persoane implicate avem o singură aşteptare: să trezim poporul ăsta adormit“, ne spune fără ocol voluntarul nostru.
Solidaritatea cu cei care strigă în stradă ,,UNIRE”, dar şi cu cei care promovează dezideratul Reunificării prin intermediul articolelor, al cărţilor, al expoziţiilor de fotografie, de pictură, al şcolilor de cultură şi afirmare românească sau al cluburilor de lectură îl determină să susţină activ şi constant orice iniţiativă menită să reataşeze cele două maluri ale Prutului aceluiaşi întreg. Constantin Antonio Stoica aduce Basarabia mai aproape de casă în fiecare zi, iar pentru aceasta îl desemnăm ,,voluntarul zilei”.
Mâine poate veni rândul tău! Înscrie-te pe basarabia acasa.ro/voluntari.
Sursa: Basarabia-acasa.ro