”Lambada” celor 100 de milioane

Astăzi la București, Institutul pentru Politici Publice (IPP) a organizat masa rotundă cu denumirea ”Situația actuală a politicii de asistență oficială pentru dezvoltare (AOD) și schimburi comerciale ale României cu statele beneficiare”. La eveniment au participat reprezentanți ai societății civile, precum și ai unor instituții de stat și internaționale, care acordă de asistență financiară pentru proiecte naționale și internaționale.

Evenimentul a fost unul interesant din mai multe considerente.

În primul rând, trebuie să menționăm aici că studiul elaborat de IPP face parte dintr-o cercetare mai mare, la care participă 9 state care au aderat la Uniunea Europeană după 2004, printre care și România. Proiectul este coordonat de o instituție din Bulgaria și a fost comandat de către Comisia Europeană.

În al doilea rând, eu m-am dus ca reprezentant al unei instituții academice, dar am realizat că dezbaterea mă privește și în calitate de cetățean al Republicii Moldova, nu doar în calitate de cetățean român.

Explic. Discuțiile s-au purtat în jurul programului de Asistență Oficială pentru Dezvoltare, care este coordonat de către Ministerul Afacerilor Externe al României. În perioada 2007 – 2012 statele prioritare beneficiare ale acestui program au fost Republica Moldova, Serbia și Georgia. După 2013 numărul de state participante s-a lărgit. Așa că de asistență din acest fond pot beneficia și: Ucraina, Armenia, Belarus, Azerbaijan, Egipt, Tunis, Libia, Irak, Palestina și Afganistan. Republica Moldova, Serbia și Georgia nu au fost scoase din program.

Organizatorii au prezentat câteva detalii tehnice pe care le puteți accesa aici: WWW.AOD.RO

Eu nu o să mă opresc prea mult la ele. O să-mi concentrez atenția pe conținutul dezbaterilor la care am asistat.

Partea interactivă a acestora a început de la concluziile prezentate de cercetătorii IPP. Două dintre ele vi le prezint:

1. România nu promovează un demers de încurajare a dezvoltării relațiilor economice, comerciale cu statele beneficiare ale Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare (în continuare ODA);

2. Informațiile despre ODA au un caracter redus și nu sunt distribuite în rândul societății civile. Puțini știu că unele sectoare sunt neacoperite, iar banii rămân neaccesați. În acest context, se dorește o mai mare transparență și acces la informații despre acest program de finanțare.

Dacă veți accesa portalul ODA, veți vedea că principalul beneficiar al resurselor din cadrul acestui program este Republica Moldova, urmează Georgia și în coada clasamentului este Serbia. Ca să citez un participant la eveniment: ”REPUBLICA MOLDOVA – MOMENTAN ASTA ESTE EXPERTIZA ROMÂNIEI!” Deocamdată, în ceea ce privește Republica Moldova, jumătate din resursele accesate pentru acest stat au mers spre zona ”DCFTA”. Acest fenomen demonstrează că există un interes mai mare către procesele de apropiere europeană a acestui stat din partea tuturor părților implicate, inclusiv din partea României.

Interesant este faptul că organizațiile donatoare doresc să lărgească aria de beneficiari și aici nu ne referim doar la instituții publice, private sau organizații non-guvernamentale care accesează acești bani. Donatorii se gândesc cel mai mult la aria geografică. Zis și făcut (a se vedea puțin mai sus cum s-a lărgit aria georgafică). Apoi instituțiile de stat donatoare sau care gestionează aceste fonduri încep să se contrazică: ”E bine să lărgim aria de state, adică zonele geografice, dar trebuie să ne gândim la resursele pe care le avem. Trebuie să prioritizăm și să armonizăm interesele părților implicate – autorități, ONG-uri, sectorul privat.”

Revenim la Republica Moldova. Contextul acestei reveniri este unul interesant: ”Lambada celor 100 de milioane”. Știți cu toții la ce mă refer. Sintagma nu-mi aparține. A fost lansată de unul dintre participanți. Eu doar o să insist asupra ei.

Cele 100 de milioane promise de președintele Traian Băsescu în timpul vizitei sale din Republica Moldova, dacă nu greșesc eu este vorba de luna ianuarie 2010, mie, în calitate de cetățean al Republicii Moldova, mi-au cauzat câteva zeci de fire albe. Înțeleg povestea cu criza internă și cea din zona euro. Știu și cunosc contradicțiile care au apărut între cetățenii vechi și noi ai României. Știu, de asemenea, că fenomenul este unul global, dar mai știu și faptul că un stat nu acționează doar în zona politicii interne, ci mai are grijă să elaboreze și să promoveze o politică externă responsabilă. Este vorba de securitate națională și internațională în care este impus de circumstanțe să reziste un actor statal. În plus, contibuția la stabilitatea economică și politică a unui stat vecin (nu vorbim aici de amestecul în treburile interne ale unui stat terț, excludem această posibilitate, nici nu ne gândim să facem așa ceva) contribuie în primul rând la multiplicarea oportunităților pentru propria stabilitate și securitate. Din nou, nu ne ducem în zona exclusivă a politicului sau a militarului. Stăm pe loc în zona care ne interesează cel mai mult: economic, social.

Urmează partea și mai interesantă. Unul dintre organizatori sugerează reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe prezent la dezbatere: ”Avem potențial de dezvoltare a relațiilor comerciale: prin cei cărora România le-a acordat burse. Aceste resurse nu sunt folosite… .”

Ce a înțeles de aici oficialul MAE?

Că România ar trebui să iasă din Irak sau să retragă din alte state din Orientul Apropiat.

Doar că nu asta i s-a sugerat subtil. Aluzia a fost de fapt alta: ai investit niște resurse financiare în dezvoltarea resurselor umane, fie ele și de altă cetățenie. Nu te opri la această etapă, lucrează și după cu ele. Valorifică potențialul. Privește problema și din aspectul ei economic, pragmatic. Nu te limita doar la faptul că ”UE este un spațiu închis, rigid, care ne-a închis și pe noi.” Datoria ta e să-l deschizi dacă interesul tău național o cere. Primul lucru în acest sens l-ai făcut deja: cei cărora le-ai oferit burse cunosc cadrul legislativ, economic, oportunitățile, dar și lacunele sistemului, deci sunt familiari cu viața politică internă și economică a României. Nu e nevoie să depui eforturi suplimentare ca să le explici ce oportunități pot să apară dintr-o colaborare bilaterală.

După cum bine a observat cel mai activ participant-invitat la dezbatere: ”Marea problemă este că interesele statelor-țintă nu sunt armonizate cu cele ale României.”

Sau România nu-și cunoaște prea bine interesele?

Nu știu ce credeți voi despre acest lucru, dar eu sunt de părere că România suferă de o penurie de idei pentru Europa de Est și în general pentru spațiul ex-sovietic. Nu există viziune, nu există strategie. Simpla prioritizare a statelor care au fost incluse în programul de finanțare pentru perioada 2007 – 2012 este un argument în favoarea poziției mele. Înțeleg Republica Moldova și Serbia. Dar cum ajungi la Georgia fără să treci prin Ucraina? Este Georgia mai aproape de România? Prin ce? Are Georgia un potențial economic mai mare decât Ucraina? Să zicem că oamenii de afaceri români nu cunosc limba ucraineană și acesta ar fi principalul impediment în a avea bune relații comerciale cu statul vecin. Bulgarii au un avantaj în acest sens în fața României. O cunosc românii pe cea georgiană mai bine? Cineva spunea de Georgia – stat ortodox. Dar Ucraina nu e ortodoxă?

Nu mă înțelegeți greșit. Sigur sunt o cârcotașă. Dar sunt o cârcotașă care vrea să înțeleagă cum poți să privești spre Tbilisi fără a te împiedica de Kiev.

Să zicem că România este tare, tare interesată de ”confidence building” în Georgia, după cum ni s-a explicat astăzi: ”Dacă, Doamne ferește, apare riscul escaladării unui nou conflict în Georgia ce ne facem cu relațiile bilaterale cu Tbilisi, ce facem cu relațiile comerciale dezvoltate cu acest stat?”

Întrebarea mea e alta: ”Care schimburi comerciale cu Georgia?” Din păcate, în acest moment această întrebare poate fi extinsă la tot spațiul ex-sovietic: care schimburi comerciale cu Europa de Est și Caucazul de Sud? Care drum al mătăsii?