De la începutul campaniei „Aducem Basarabia acasă” și până în acest moment, 50.946 de români au semnat pentru susținerea proiectului legislativ care vizează apropierea definitivă a Basarabiei de România.
Potrivit unui comunicat al Platformei Civice Acțiunea 2012, voluntarii campaniei au reușit să strângă peste 50 000 de semnături pe parcursul unei luni și jumătate din majoritatea județelor din țară, dar și din diasporă.
Obiectivul final al acestui demers este „colectarea a cel puțin 100.000 de semnături care să sprijine în Parlamentul României inițiativa legislativă cetățenească”, susțin inițiatorii demersului.
Pachetul legislativ își propune să faciliteze procesul de obținere a vizelor pentru românii de peste Prut, „recunoașterea cetățeniei române, crearea unor instituții care să se ocupe strict de relațiile cu Republica Moldova”, dar și o serie de reglementări a căror scop va fi „apropierea celor două maluri de Prut și ruperea cortinelor care despart în continuare cele două state românești”.