Minorii bătuţi până la inconştienţă de poliţişti în timpul protestelor din 2009 fie încă îşi caută dreptatea în instanţă, fie nu mai au putere să-şi afle „călăii”.
Chiril Gumeni a trăit la 14 ani „fiorul libertăţii” primind pumni, picioare şi bastoane pe tot corpul. Despre protestele de acum doi ani, băiatul îşi aduce aminte doar de subsolul poliţiei unde a fost bătut şi lăsat inconştient. De atunci, adolescentul îşi caută dreptatea prin tribunale. Vrea să-i vadă pedepsiţi pe cei care l-au tratat ca pe un criminal şi care, mai târziu, au încercat să-i cumpere tăcerea.
20 ianuarie 2011. Judecătoria Buiucani. Ora 10.00. Un băiat de 16 ani, Chiril Gumeni, stă tăcut, neliniştit, pe banca din sala de judecată. Procurorul militar Ion Grosu îi dă ultimele indicaţii.
După mai bine de zece şedinţe de judecată la care a participat, Chiril cunoaşte pe dinafară procedura. Ştie ce urmează şi este hotărât să-şi expună din nou povestea. Să mărturisească din nou cum a fost „vânat”, pe 10 aprilie 2009, chiar din faţa Guvernului, de poliţişti în civil, îndesat într-o maşină Opel Vectra vişinie şi dus în subsolul comisariatului de poliţie Buiucani. Acolo a fost bătut cu cruzime, lăsat inconştient, plin de sânge şi cu piciorul fracturat, pe marginea unei străzi din apropierea casei sale.
e banca acuzaţilor sunt poliţiştii Octavian Guţu şi Ion Paiu. Chiril priveşte rar în direcţia lor, încă speriat. Vocea îi tremură când dă declaraţii, însă răspunde răbdător la întrebările procurorului şi ale avocaţilor Iurie Chifiac şi Nicolae Marandici. Mama lui nu-şi poate stăpâni lacrimile atunci când povesteşte în faţa judecătorului prin ce a trecut copilul său care avea atunci 14 ani.
„Mi se rupea inima când îl vedeam pe patul de spital. A suportat două operaţii la picior. Şi acum mai are dureri. Are deseori coşmaruri, tresare în somn, a devenit nervos şi neliniştit. Era un copil perfect sănătos până acum 2 ani”, povesteşte femeia.
Preţul libertăţii
Pentru spitalizarea şi tratamentul lui Chiril, care este singurul lor copil, părinţii au cheltuit venitul lor pe două-trei luni. „S-a întâmplat să nu avem bani de pâine, dar orice părinte ar da şi viaţa pentru copilul său”, spune mama lui Chiril.
Deşi familia are un venit modest, nu s-a lăsat „cumpărată”. Pe 10 februarie 2009, procurorii au pornit urmărirea penală pe numele unui alt poliţist, învinuit c-ar fi propus bani familiei Gumeni în schimbul retrageii plângerii împotriva lui Guţu. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Interne, dosarul a fost intentat „pe faptul influenţării minorului Gumeni de către colaboratorul de poliţie Bârliba, care insista ca numitul să-şi schimbe declaraţiile date în privinţa poliţistului Octavian Guţu”.
„Domnul poliţist a vrut să ne dea 300 de euro ca să ne retragem acuzaţiile, dar n-am acceptat”, spune mama băiatului. Din spusele copilului, poliţistul a mers şi mai departe. „Mi-a promis că-mi dă un scuter, un calculator şi internet gratuit timp de un an, doar să zic că mi-am rupt piciorul, accidental”, mărturiseşte Chiril în faţa judecătorului.
Octavian Guţu: „Sunt nevinovat!”
Octavian Guţu neagă în totalitate acuzaţiile şi susţine că este nevinovat. În ajutor îi vine şi fostul său şef, Igor Gumaniuc, care, fiind chemat în instanţă în calitate de martor declară că nu-şi aminteşte să fi dat indicaţii subalternilor săi Guţu şi Paiu să-i „vâneze” pe cei care au vandalizat sediul Parlamentului pe 7 aprilie 2009.
„Nimic neobişnuit nu s-a întâmplat pe 10 aprilie. O zi ca oricare alta”, astfel descrie Igor Gumaniuc ziua în care Chiril a fost bătut crunt de poliţişti. Deşi nu a participat la manifestaţiile din 7-8 aprilie, Chiril este unul dintre copiii-victime ale oamenilor legii. Aceştia au continuat şi în zilele de după manifestaţie să-i vâneze pe tinerii protestatari în şcoli sau să-i ia direct din stradă.
Într-un alt dosar ajuns pe masa judecătorului abia în luna decembrie 2010, în calitate de victime figurează şase persoane: Radu Calancea, Vitalie Iurcu, Andrei Lotca, Radu Banari, Marcela Donos şi Tatiana Roman. Dintre toţi, doar Vitalie Iurcu este minor.
În acest dosar comun, singurul acuzat de neglijenţă în serviciu este poliţistul Serghei Galaniuc.
Fără putere să-şi mai apere drepturile
Din cei 33 de copii traşi la răspundere penală sau administrativă în legătură cu evenimentele din aprilie 2009, doar trei au depus plângeri împotriva poliţiştilor pentru maltratare. Dintre acestea, numai una a fost acceptată. Cererile lui Petru Zadîr şi Ion Carcevschi au fost respinse de procurori, chiar dacă în privinţa lor şi Avocatul Copilului a depus sesizări la Procuratură.
„Celelalte persoane contactate de Avocatul Copilului n-au fost de acord cu examinarea acuzaţiilor de tortură. Din acest motiv, numărul plângerilor de la minori împotriva poliţiştilor este atât de mic”, explică Dumitru Roman, consilier al Avocatului Parlamentar pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Părinţii îşi dau seama că poliţiştii au acţionat ilegal, dar spun că n-au încercat să caute dreptate deoarece n-au încredere în instituţiile statului. Una dintre mamele copiilor maltrataţi, Aurelia Lopatenco, afirmă că n-a ştiut trei zile unde se află fiul ei de 14 ani. A consultat un avocat, dar n-a mai depus plângere. „Am vrut să-mi protejez copilul de un alt stres”, spune femeia.
„În aprilie 2009 am fost solicitată să apăr interesele unui minor. Din motive necunoscute persoana a renunţat”, spune avocatul Angela Babără. Şi apărătorul Veaceslav Maximov susţine că părinţii unui minor pe care-l reprezenta au refuzat serviciile lui imediat ce copilul a fost eliberat din Centrul de Triere.
„În cazul în care copilul înţelege că poliţistul care l-a torturat va fi pedepsit, va recăpăta încrederea în instituţiile statului. Altfel, există riscul ca acest copil să dezvolte un comportament delicvent”, este de părere psihologul Lilia Gorceag.
Li s-au încălcat drepturile
Potrivit datelor Ministerului de Interne, în aprilie 2009, 63 de copii au fost reţinuţi. Juristul Victor Zaharia de la Institutul de Reforme Penale (IRP) spune că cei peste 60 de minori reţinuţi „au avut un temei legal să apeleze la un avocat sau să depună direct plângere la Procuratură pentru că le-au fost încălcate flagrant drepturile.”
Deşi Codul de Procedură Penală prevede: „Chiar dacă victima nu este în stare să-şi apere drepturile şi interesele legitime, procurorul porneşte urmărirea penală chiar dacă victima nu a depus plângere”, Procuratura s-a autosesizat doar într-un singur caz, cel al lui Chiril Gumeni.
Niciun poliţist pedepsit
Până în prezent, în instanţă au ajuns doar 3 dosare în privinţa a 3 minori victime ale poliţiştilor în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Învinuiţi de maltratare sau neglijenţă în serviciu sunt poliţiştii Vasile Olaru, Sergiu Galaniuc, Octavian Guţu şi Ion Paiu, în urma plângerilor depuse de minorii Dumitru Mozan, Vitalie Iurcu şi Chiril Gumeni. Deocamdată, în niciunul dintre aceste dosare nu s-a ajuns la pronunţarea unei decizii.
În schimb, în cazul copiilor învinuiţi de jaf, huliganism sau participare la dezordini în masă, toate comise în aprilie 2009, lucrurile par să se fi mişcat mai repede. Mulţi dintre ei au fost judecaţi chiar în incinta comisariatelor de poliţie. Ştefan Postică şi verişorul lui, Maxim Postică, au fost judecaţi în sediul CPS Centru pe 8 aprilie, seara târziu, învinuit că ar fi intenţionat să fure un covor. „Nu înţeleg de ce am fost acuzat de jaf pentru că nu am făcut nimic rău, decât că mă aflam la ora 1:00 noaptea în faţa Guvernului”, se arată nedumerit Ştefan. „Ne-au dat 7 zile de arest la domiciliu şi au zis că doi ani nu avem voie să părăsim ţara”, povesteşte Maxim Postică.
Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru Drepturile Omului”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu susţinerea Ambasadei SUA în Republica Moldova.
Sursa: Adevărul
Foto: Reuters
