Parlamentul de la Chişinău a ratificat, în primă lectură, tratatul privind regimul de frontieră dintre Republica Moldova şi România.
Comuniştii şi liberalii s-au opus votării documentului, primii din considerentul că acest act ar putea tensiona mai mult situatia cu Tiraspolul, iar cei din urmă pentru că ar fi neconstituţional. Liberalii susţin că legislaţia a fost încălcată deoarece acest tip de document trebuie semnat de către şefii de state.
Tot joi, deputaţii au aprobat în prima lectură Acordul dintre România şi Republica Moldova privind cooperarea în domeniul militar, chiar dacă unii dintre aceştia au cerut excluderea acestor două subiecte de pe ordinea de zi.
Tratatul dintre Romania si Republica Moldova privind regimul frontierei de stat a fost semnat pe 8 noiembrie 2010, la Bucuresti. Acesta este un document tehnic care reglementează modalitatea de realizare pe teren a marcării frontierei, soluţionarea problemelor referitoare la construirea de obiective comune la frontieră, întreţinerea frontierei, constituirea şi funcţionarea unei comisii mixte pentru verificarea traseului frontierei de stat şi întreţinerea semnelor de frontieră, modul de folosire a apelor de frontieră, căilor ferate, şoselelor, precum şi a altor instalaţii de comunicaţii care traversează frontiera de stat, desfăşurarea unor activităţi precum pescuitul, vânătoarea, silvicultura, exploatarea subsolului în apropierea frontierei, modul de cercetare şi de soluţionare a încălcărilor regimului de frontieră, cum ar fi trecerea nepermisă a graniţei sau deteriorarea semnelor de frontieră.