Ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Slovace, Miroslav Lajčák, a declarat, în cadrul unei întrevederi cu Natalia Gherman, că statul pe care îl reprezintă susține procesul de integrare europeană a Rep. Moldova.
În contextul vizitei, ministrul Miroslav Lajčák a precizat că, începând cu anul 2014, Republica Moldova va fi printre primele trei state care va beneficia de asistenţă financiară din partea guvernului slovac, fiind în acest sens, „unica ţară din Europa”.
Totodată, în cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre agenda europeană a R. Moldova şi relaţiile bilaterale.
„Am venit la Chişinău pentru a exprima suportul ţării mele faţă de parcursul european al R. Moldova”, a declarat ministrul Miroslav Lajčák.
„Ţara mea este membră a Uniunii Europene şi acest fapt a îmbunătăţit semnificativ viaţa oamenilor din Slovacia. Noi suntem pregătiţi să împărtăşim din experienţele noastre. Guvernul de la Chişinău a realizat nişte lucruri excelente şi sunt convins că UE îşi va demonstra înţelegerea şi aprecierea acestor eforturi la summit-ul de la Vilnius”, a mai precizat oficialul slovac.
O dovadă elocventă a dorinţei de impulsionare a cooperării bilaterale şi a cursului de integrare europeană a Rep. Moldova din partea Bratislavei este inaugurarea ambasadei Republicii Slovace la Chişinău, care a avut loc ieri.
„Aduc sincere mulţumiri pentru mesajele de încurajare şi susţinere a cursului reformator şi european al Rep. Moldova. Deschiderea ambasadei Rep. Slovaciei la Chişinău este cea mai elocventă dovadă în acest sens”, a spus ministrul ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.
Timp de trei ani, Slovacia a oferit Rep. Moldova asistenţă pentru implementarea diverselor programe de cooperare în domeniul financiar-bancar, agricultură, gestionarea migraţiei etc. În calitate de membru al Grupului de la Vişegrad, Slovacia contribuie şi la fondul de cooperare pentru dezvoltare, al cărui beneficiar este şi Rep. Moldova. Având în vedere interesul părţilor de a dezvolta comerţul şi investiţiile, oficialul slovac a participat la deschiderea Forumului de business Slovacia-Rep. Moldova.
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova