Darius Mnerea vine din oraşul Alesd, judetul Bihor. Este de o modestie rar întâlnită şi primul lucru pe care ni l-a comunicat atunci când l-am întrebat cum s-a descurcat la strângerea de semnături a fost să îi menţioneze pe colegii de echipă. ,,Întâi trebuie precizat că în sprijinul meu au sărit 2 persoane. În primul rând, Răzvan Chirodea, un tânăr de 18 ani al cărui impact raportat la numărul de semnături strânse până acum din Alesd nu este de neglijat. Iar mai apoi, Ştefania Cherteş, o liceană de 16 ani care reprezintă un model pentru restul fetelor de vârsta ei. Este de notat faptul că cei doi au constituit un element cheie în procesul colectării de semnaturi, au fost nişte ajutoare de nădejde“, ne-a povestit Darius.
Voluntarul nostru din Alesd a constatat cu mândrie că deşi minorităţile maghiare şi-au pus amprenta nelipsit în viata românilor din zonă, aceştia din urmă nu şi-au uitat originile, semnând pentru Basarabia în număr considerabil. ,,Regretul nostru este acela că nu am reuşit să transmitem mesajul nostru întregii populaţii de 10000 de locuitori, pentru că dacă ar fi fost aşa, cel puţin 9600 ar fi semnat pentru unirea României cu Basarabia“, este de părere Darius. De-a lungul campaniei, acesta a putut remarca unitatea oraşului Alesd, binevoinţa şi patriotismul românilor de acolo.
Însă Darius, mulţumit că demersul nostru i-a oferit posibilitatea de a-şi lărgi orizonturile, de a cunoaşte şi experimenta, precum şi de a lupta pentru un deziderat naţional, nu a strâns semnături numai în Alesd. ,,Ne-am permis să facem totul într-un mod distractiv, astfel, călare pe biciclete, am cutreierat depresiunea Vad Borod, strângând semnături de la cetăţenii de pe stradă. Ţin să mulţumesc conducerii Colegiului Tehnic ,,Alexandru Roman”, care a fost alături de noi, iar cu sprijinul doamnei directoare Valeria Vasile, am reuşit să ne facem cunoscută cauza prin sălile de clasă“, ne-a mai povestit voluntarul bihorean.
Darius a ţinut să îşi exprime recunoştinţa deplină pentru campania ,,Aducem Basarabia acasa”, pentru Actiunea 2012 şi pentru toţi voluntarii care au ajutat la posibila înfăptuire a Marii Uniri. ,,Ne-am distrat superb!“, a încheiat Darius, pe care îl desemnăm ,,voluntarul zilei”. Mâine poate veni rândul tău!
Sursa: Basarabia-acasa.ro