Pe 27 mai 2010 Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, a efectuat o vizită de lucru în Federaţia Rusă.
În interviul acordat de Domnia Sa pentru postul de radio Ecoul Moscovei, Iurie Leancă a declarat că problema transnistreană nu este un impediment în calea integrării europene a Republicii Moldova. Rezolvarea conflictului transnistrean o putem, însă, găsi în modernizarea politică, economică şi socială a malului drept al Nistrului, doar aşa se poate ieşi din acest impas. Conflictul transnistrean va putea fi rezolvat doar atunci când Chişinăul va deveni mai atractiv pentru malul stâng al Nistrului.
Integrarea europeană este cea care va putea contribui cel mai efectiv la rezolvarea conflictului prin crearea unor premise interne şi externe, astfel încât acesta să fie soluţionat definitiv, iar Transnistria să obţină un statut în cadrul Republicii Moldova, care să nu atenteze la integritatea şi indivizibilitatea acesteia, susţine ministrul de externe moldovean.
Relatările din presa internaţională cu privire la existenţa unui plan secret, semnat între Rusia şi Ucraina, prin care Transnistria va reveni celei de-a doua, au fost etichetate de către vice-premierul moldovean drept zvonuri, care nu şi-au găsit loc în discuţiile purtate cu omologul său rus Serghei Lavrov.
Republica Moldova în calitatea sa de stat neutru va insista ca trupele străine de pe teritoriul său să fie retrase. Moldova a semnat acorduri de colaborare în domeniul militar, dar acest lucru nu prejudiciază calitatea sa de stat neutru şi nu vorbeşte despre o eventuală aderare la un bloc militar, a ţinut să precizeze Iurie Leancă în acelaşi interviu. Aceste acorduri juridice semnate de autorităţile de la Chişinău ar putea contribui la reformarea unor instituţii de stat precum sunt armata sau poliţia.
Întrebat fiind de ce, conform rezultatelor ultimului Barometru de Opinie Publică al Institutului de Opinie Publică, Dmitrii Medvedev şi Vladimir Putin sunt în topul preferinţelor moldovenilor în categoria politicieni străini şi abia după aceştia urmează Traian Băsescu, în condiţiile în care la Chişinău există un preşedinte pro-român, ministrul Iurie Leancă a răspuns că explicaţia este simplă şi ea ţine de faptul că cetăţenii moldoveni sunt foarte informaţi în ceea ce priveşte situaţia politică şi economică a Federaţiei Ruse.
Tot în acelaşi interviu Iurie Leancă a mai adăugat că pentru Domnia Sa, în calitate de cătăţean al Republicii Moldova este foarte important ca cetăţenii moldoveni să aibă încredere în instituţiile statului, în actualii lideri politici, care vor reuşi să scoată ţara din criză. Pentru aceasta este necesar ca autorităţile să demonstreze că sunt capabile să construiască un stat european, stabil, normal şi înfloritor.