România este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova, potențialul și valența strategică ale căreia au fost constant subapreciate, ignorate, subminate sau denigrate de majoritatea politicienilor moldoveni și de o bună parte a societății noastre ce mai trăiește încă cu nostalgiile după defuncta Uniune Sovietică.
Lipsa unei clase politice mature, vizionare și temerare, în special, la Chișinău, ne-a costat ratarea unei șanse unice de a crea în primul deceniu al independenței noastre un tandem politico-economic cu Bucureștiul pentru integrarea comună în Uniunea Europeană.
Ce a urmat e bine știut, statele noastre au mers pe drumuri diferite, România spre Vest aderând la NATO și Uniunea Europeană, iar Republica Moldova spre Est aderând la CSI. România a devenit membru deplin al celei mai selecte și prospere comunități democratice din lume, iar Moldova continuă să rămână în zona gri a geopoliticii europene, unde tranziția spre democrație, statul de drept, prosperitate și securitate este fără sfârșit.
După 22 de ani de rătăciri și oscilații vectoriale, conjunctura regională ne oferă un nou prilej istoric pentru a pune în aplicare un tandem strategic pentru aderarea Republicii Moldova la UE, care ar avea ca etape intermediare asocierea politică și integrarea economică între ambele state. Dezvoltarea unui astfel de tandem strategic este favorizat de un set întreg de factori/evoluții de ordin juridic, economic și politic, precum negocierea și semnarea Acordului de Asociere cu UE, creșterea ponderii economice a României în asigurarea dezvoltării durabile a Republicii Moldova, rolul crescând al României în asigurarea securității regionale și afirmarea tot mai evidentă a României ca vârf de lance al procesului de europenizare a Republicii Moldova.
Viitoare semnare a Acordului de Asociere cu UE va dicta țării noastre și statelor membre ale UE ajustarea parteneriatelor bilaterale la noile obiective de asociere politică și integrare economică. În practică, aceasta va însemna un dialog politic mult mai intens, sincronizarea pozițiilor pe subiecte de politică și securitate internațională/europeană, iar în domeniul economic va duce la alinierea graduală, dar integrală, la reglementările și politicile comune ale UE.