Victor Ponta, premierul României, a discutat- în cadrul întrevederii cu Iurie Leancă de la Chișinău- despre bursele oferite studenților de peste Prut, reducerea taxelor consulare și despre revenirea TVR-ului în Republica Moldova.
Victor Ponta a declarat că reducerea taxelor consulare pentru cetățenii Rep. Moldova se va face treptat.
„În 2010 s-au mărit taxele. Eu nu mă aflam la guvernare. O să încerc să îndrept lucrul rău făcut în 2010. S-a făcut o nedreptate cu aceste taxe consulare. Noi încet-încet le vom readuce la nivelul normal”, a declarat premierul României.
Totodată, oficialul a declarat că România va susține Republica Moldova astfel încât să beneficieze de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană.
„Ca toți cei din România, știu cât de umilitor, cât de supărător și nedrept e acel sistem de vize. Știu cât de important a fost pentru moralul și mândria românilor atunci când am reușit. Cred că Moldova merită acest lucru. Sunt cetățeni europeni și întotdeauna când ești ținut într-o formă sau alta la ușă e un sentiment de nedreptate”, a adăugat premierul român.
În ceea ce privește bursele acordate de România statului vecin, Ponta a declarat că nu este cazul ca numărul burselor să fie majorat, ci este nevoie de „realism” și de o folosire mai eficientă a acestui instrument de sprijin educațional, astfel încât tinerii să fie încurajați să vină la universități românești și nu să opteze pentru instituții din alte țări.
În plus, Ponta a arătat că în acest an au fost înregistrate un total de 2.800 cereri de acordare de burse din partea tinerilor din Rep. Moldova, în condițiile în care numărul de burse disponibile se ridica la 5.000.
În cadrul întrevederii cu Iurie Leancă, cei doi oficiali au discutat și despre problema referitoare la reluarea postului TVR în Rep. Moldova. Astfel, Ponta a afirmat că, în cel mult trei săptămâni, Chișinăul şi Bucureștiul vor ajunge la o înțelegere privind retransmiterea postului TVR.