Prim-ministrul Iurie Leancă a participat la lansarea Proiectului de cooperare între Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (Rep. Moldova) şi Agenţia Fiscală Suedeză privind reforma administrării fiscale. La eveniment au fost prezenți ambasadorul Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru și ministrul Finanțelor, Anatol Arapu.
Potrivit unui comunicat de presă, Iurie Leancă a menționat că prin realizarea acestei reforme administrația fiscală va deveni mai eficientă, se va orienta spre necesitățile contribuabililor și va micșora decalajul fiscal.
„Reforma administrației fiscale este una dintre principalele transformări pe care trebuie să le efectuăm pentru mediul de afaceri și cetățeni. Acest proiect ne va ajuta să elaborăm metodologii care vor face administrația fiscală mai eficientă, vor elimina corupția, procedurile anevoioase și vor ușura viața cetățenilor. Sunt convins că aceste elemente noi, care vor fi aplicate în activitatea fiscală, vor contribui la eliminarea corupției – o prioritate a Guvernului”, a declarat premierul.
Totodată, ambasadorul Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, a remarcat că reforma este necesară pentru parcursul european al Republicii Moldova: „Acest proiect are o importanță deosebită nu doar pentru autoritatea fiscală, dar și pentru țară în general. Suportul din partea Prim-ministrului, angajamentul din partea conducerii Inspectoratului Fiscal mă fac sigură că vom reuși să realizăm obiectivele pe care ni le-am propus”, a subliniat ambasadorul Suediei.
Șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a precizat că acest proiect include două domenii importante: controlul fiscal și deservirea contribuabililor prin minimizarea costurilor, lărgirea spectrului serviciilor prestate, simplificarea procedurilor şi reducerea timpului de aşteptare, dar și asigurarea confidenţialităţii informaţiei. De asemenea, se preconizează creşterea încasărilor din impozitul pe venit în Republica Moldova.
Proiectul este finanțat de Guvernul Suediei și urmează să fie realizat până în anul 2016.