,,Transnistria nu va fi recunoscută pe plan internaţional”! Aceasta este declaraţia reprezentantului special al Germaniei pentru problema transnistreană, Patricia Flor, în dialogul de joi, 3 martie, cu liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, transmite Deutsche Welle în pagina sa online.
Având în vedere că această stare a lucrurilor nu poate fi decât acceptată ca atare, oficialul german a îndemnat administraţia separatistă transnistreană să restabilească dialogul cu reprezentanţii Chişinăului pentru a permite soluţionarea unor probleme mai grave cu care se confruntă populaţia de rând.
Drept răspuns, Igor Smirnov a declarat că „dialogul oficial dintre Chişinău şi Tiraspol, întrerupt în februarie 2006, poate fi purtat exclusiv de pe poziţii egale şi fără exercitarea de presiune asupra uneia dintre părţi”.
În aceeaşi zi, vicepreşedintele Comisiei Europene, Catherine Ashton, a efectuat o vizită-fulger la Chişinău după ce, miercuri, 2 martie, forţele separatiste de represiune au răpit un primar şi un consilier local din satul Corjova, aflat sub jurisdicţia Republicii Moldova. Vineri, oficialii transnistreni au anunţat eliberarea primarului, neprecizând o dată exactă.
Aceste două vizite ale oficialităţilor europene, vicepreşedintele Comisiei Europene, Catherine Ashton, şi a emisarului Ministerului german de Externe pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, Patricia Flor, au fost efectuate în aceeaşi zi în care Preşedintele interimar Marian Lupu a avut întrevederi la Strasbourg cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, şi preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, cu care a discutat problema crizei politice de la Chişinău, şi consecinţele acesteia.