Universitatea de Stat din Tiraspol „Taras Şevcenko” (UST) poate obţine statutul de Instituţie de Învăţămân Superior ruso-transnistreană, transmite pe 04 martie 2011 Vocea Rusiei cu referire la Agenţia de presă „Novîi Reghion”.
Pentru luarea unei asemenea decizii instituţiile de resort din Rusia şi cele din Transnistria au elaborat un plan de acţiuni.
„Am primit susţinerea în această problemă din partea Comitetului pentru educaţie, a Rospotrebnadzorului, a Ministerului Educaţiei din Federaţia Rusă. Am avut întruniri cu şase dintre conducătorii celor mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din Rusia, printre care Universitatea de Stat din Moscova, Universitatea Umanistă de Stat din Rusia, Universitatea de Finanţe de pe lângă Guvernul Federaţiei Ruse, Universitatea Umanistă de Stat din Moscova „M.A. Şolohov”, Universitatea de Comerţ şi Economie de Stat din Rusia, Universitatea Tenhică pentru Telecomunicaţii şi Informatică din Moscova,” a subliniat rectorul Universităţii de Stat din Tiraspol, Stepan Beril.
Tot Beril a mai menţionat că printre problemele discutate în cadrul acestor întruniri au fost incluse şi cele cu privire la oferirea unor resurse bugetare suplimentare pentru Centrul de educaţie rusă, care funcţionează în cadrul Universităţii de Stat din Tiraspol. Instituţiile de profil au susţinut decizia de a mări numărul de universităţi din Federaţia Rusă care vor coopera cu UST în cadrul consorţiului „Centrul educaţiei şi ştiinţei ruse”, din cadrul UTS.
„Academia de Ştiinţe a Federaţiei Ruse a acordat o nouă rundă de burse pentru doctoranzii noştri, prin adoptarea noii cote pentru anii 2011 – 2012. Aceasta s-a mărit considerabil. Am primit, de asemenea, o susţinere mai mare şi pentru calificarea personalului didactic, printr-un proiect separat. Am soluţionat un şir de probleme care se refereau la fondul „Lumea rusă” şi am aprobat planul de lucru pentru anul 2011,” a mai adăugat rectorul.
Sursa: Vocea Rusiei