Miercuri, 9 martie, preşedintele Mișcării Acţiunea Europeană Veaceslav Untilă şi preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu au semnat Acordul de fuziune dintre cele două partide politice.
,,Nu ne-a fost greu să facem acest pas pentru că noi tot timpul am fost purtătorii idealurilor liberale”, a declarat Veaceslav Untilă în cadrul conferinţei de presă în care a fost anunţată fuziunea. Acesta a adăugat că nu a purtat cu reprezentanţii PL discuţii despre repartizarea posturilor. Totodată, preşedintele MAE este de părere că alegătorii vor fi beneficiarii deciziei celor două formaţiuni politice.
Mihai Ghimpu i-a mulţumit liderului MAE pentru iniţiativă şi şi-a exprimat speranţa că ,,poate se mai molipsesc şi alţi colegi din viaţa politică, de la alte partide” în acelaşi sens.