Viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, a declarat că situația din zona de securitate a conflictului transnistrean, inclusiv din Tighina, se află ,,invariabil” în atenția Rusiei. ,,Pot confirma că situația este sub controlul pacificatorilor ruși și al Comisiei mixte”, a precizat acesta într-un interviu acordat publicației Nezavisimaia Gazeta.
Karasin a ținut să precizeze că inițiativa Chișinăului de a crește numărul forțelor de securitate la Nistru și de a stabili posturi noi a fost implementată ,,fără acord prealabil, dar că nu poate perturba soluționarea conflictului transnistrean. ,,Sunt încrezător în Comisia Unificată de Control, care dispune de toate competențele necesare pentru a rezolva aceste dezacorduri. În același timp, un rol de stabilizare îl are formatul actual al operațiunilor de menținere a păcii. Evident că pentru noi este prematur să fie lansate apeluri în favoarea transformării sale într-un fel de „misiune civilă” ”, a mai punctat oficialul rus.
InfoPrut menționează că autoritățile separatiste și-au exprimat nemulțumirea că partea Chișinăului a suplimentat forțele de ordine la punctele de trecere de pe Nistru, fără a se consulta cu Tiraspolul sau cu ceilalți participanți la procesul de negociere în soluționarea conflictului transnistrean.