Campania ,,Mașină românească pentru localitate românească” este o nouă inițiativă a Tinerilor Moldovei. Potrivit unui comunicat al mișcării civice, campania are loc pe fundalul recensământului care va avea loc între 12-25 mai și vizează premierea localităților în care reprezentanții administrației publice locale vor reuși promovarea campaniei ,,Vorbim românește, suntem români” și vor înregistra, la final, cel mai mare procentaj de români din Republica Moldova.
,,Competiția ,,Mașină românească pentru localitate românească” reprezintă un instrument pentru a evita fraudarea recensământului, așa cum s-a întâmplat acum 10 ani, și pentru a-i stimula pe cei care conduc destinele oamenilor să se implice în promovarea adevărului”, a declarat copreședintele Mișcării, Anatol Ursu.
Vor fi premiate primele 3 localități în care vor fi înregistrați cei mai mulți români, conform datelor finale făcute publice de Biroul Național de Statistică. Premiul pentru primul loc este o mașină nou-nouță marca Dacia Duster, pentru locul 2 – un sejur pe litoralul Mării Negre pentru toți elevii din localitatea respectivă și pentru locul 3 – cursuri de instruire pentru funcționarii APL în vederea accesării fondurilor europene.
InfoPrut precizează că mișcarea Tinerii Moldovei, alături de Platforma unionistă Acțiunea 2012 și ziarul Timpul desfășoară campanii de informare în toate raioanele Republicii Moldova și în Chișinău cu privire la identitatea națională a populației.