Facem cunoștință cu Emil Cataranciuc. Tânărul de 25 de ani a absolvit Universitatea de Stat a Moldovei și în prezent este un freelancer inspirat de toți aceia care fac istoria să se miște.
Prin forța voinței, care pretinde răbdare şi implicare, Emil știe că poate reuși în orice acțiune căreia i se dedică. Este și cazul campaniei ,,Vorbim românește, suntem români”, în cadrul căreia a întâlnit oameni ca el, dârzi și statornici, dispuși să promoveze în rândul populației adevărul despre identitatea națională.
,,Nu-mi place când un oaspete (rusul) îmi zice cum să mă port la mine acasă”, motivează Emil implicare sa în calitate de voluntar în campania de informare pentru recensământ. Un du-te vino prin orașele Republicii Moldova a reprezentat pentru tânărul nostru ultima perioadă de foc într-ale pregătirii pentru recensământ, astfel că privește cu optimism dinamica procesului și speră că la numărătoarea din 12-25 mai rezultatele vor fi neașteptate și pozitive sau neașteptat de pozitive. 🙂
Emil este ,,voluntarul zilei” de astăzi, iar mâine poate veni rândul tău.
Sursă: Tinerii Moldovei