Președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, va efectua o vizită în Republica Moldova, în perioada 7-8 mai 2014. Programul vizitei cuprinde o întrevedere cu președintele Parlamentului Igor Corman, care va fi urmată de un briefing comun de presă. Tăriceanu va purta discuții cu vicepreședintele Parlamentului Oleg Bodrug și cu deputații din Comisia politică externă și integrare europeană.
În cadrul vizitei, Călin Popescu-Tăriceanu are programate întrevederi și cu președintele Nicolae Timofti, prim-ministrul Iurie Leancă și cu primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, pe data de 8 mai, Președintele Senatului României va susține o prelegere publică la Academia de Științe a Moldovei despre avantajele Republicii Moldova în parcursul european.