Le-au adus funcționarilor de la Biroul Național de Statistică (BNS) pungi cu pixuri și minori pentru a fi angajați ca recenzori. Reprezentanți ai Mișcării Civice Tinerii Moldovei i-au ironizat, astfel, pe membrii BNS, pe fundalul sutelor de încălcări din timpul recensământului populației.
Organizatorii flash-mob-ului au avut ocazia să se așeze la masa de discuții cu directorul general adjunct al BNS, Inna Maslo. Aceasta a recunoscut că recenzorii au scris cu creionul în chestionare. Pe de altă parte, Inna Maslo a refuzat pixurile aduse de tineri, motivând că ar avea rezerve suficiente. Nici minorii care au venit să se angajeze ca recenzori, aflând din raioane că acest lucru mai este posibil, nu au primit un răspuns favorabil.
Amintim că săptămâna trecută, Tinerii Moldovei au prezentat public peste 100 de cazuri de abateri și nereguli care au avut loc în primele 5 zile ale recensământului. Printre cele mai grave încălcări, aceștia au semnalat completarea formularelor cu creionul, lipsa echipamentului, angajarea politică a recenzorilor, precum și adresarea în mod manipulator a întrebărilor. Directorul BNS, Lucia Spoială, a respins toate acuzațiile aduse de societatea civilă.