Experţi ai subunităţilor specializate ale Serviciului de Informații și Securitate au desfășurat exerciții teoretice privind anihilarea unei mişcări radical-extremiste şi dejucarea unor eventuale acţiuni ostile pe teritoriul Republicii Moldova.
Rezolvarea unor situaţii periculoase cu tentă teroristă simulate, perfecţionarea cooperării şi interacţiunii dintre autorităţile abilitate, verificarea capacităţilor de dirijare unipersonală cu forţele şi mijloacele speciale antrenate în operaţiuni antiteroriste, testarea mecanismelor de înştiinţare şi reacţie rapidă în situaţii de criză excepţională sunt câteva dintre aspectele discutate și pe marginea cărora autoritățile competente au lucrat în cadrul evenimentului.
La exerciții au participat subunităţi ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării, Ministerul Justiţiei, Ministerului Sănătăţii şi de la Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, se arată pe site-ul SIS-ului.
Acţiunea face parte din seria de activităţi organizate sistematic de SIS pentru combaterea terorismului.