Această declarație a fost făcută luni, la Reședința de Stat a lui François Hollande, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu prim-ministrul Iurie Leancă.
Cei doi oficiali au discutat despre importanța stabilității în regiune, dar și a reformelor în statele-membre ale Parteneriatului Estic.
Hollande a dat asigurări că țara sa va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova.
La rândul său, Iurie Leancă a salutat deschiderea Franței în contextul viitoarelor relații ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. El a subliniat că Franța este un partener important pentru Moldova, și pe acest motiv mizează pe consolidarea dialogului politic bilateral.
„Sunt foarte fericit să văd că Franța și-a reafirmat solidaritatea și prietenia sa cu Republica Moldova, țară latină, europeană și francofonă. Am convenit să dăm un nou impuls relațiilor bilaterale, în special în domeniul economic și al investițiilor”, a declarat șeful Executivului de la Chișinău.
Totodată, prim-ministrul a spus că Republica Moldova își dorește consolidarea cooperării cu Organizația Internațională a Francofoniei și a subliniat deschiderea Republicii Moldova pentru organizarea, la Chișinau, a unei conferințe dedicate popularizarii francofoniei.
În perioada 16-18 iunie, Iurie Leancă întreprinde o vizită oficială în Franța, la invitația președintelui François Hollande. Este pentru prima dată când un premier al Republicii Moldova este invitatul șefului de stat francez.