Un al doilea contingent de militari ai Republicii Moldova va asigura menținerea păcii în Kosovo. 32 de militari, șapte geniști și un ofițer de stat major, care au mai participat la misiuni de menținere a păcii sub egida ONU pe continentul african, vor fi detașați în misiunea de pacificare KFOR. Aceștia au fost instruiţi şi testaţi conform procedurilor şi normelor utilizate în operaţiunile cu mandat internaţional.
„Pentru noi este important ca prestaţia militarilor să fie cât mai bună. Iată de ce am făcut o selecţie riguroasă a ofiţerilor şi subofiţerilor, care urmează să îndeplinească misiuni de pacificare în Kosovo. Militarii din contingentul KFOR 2 dispun de experienţă multinaţională obţinută în cadrul aplicaţiilor desfăşurate pe teritoriul naţional şi internaţional”, a declarat ministrul Apărării, Valeriu Troenco.
Cel de-al doilea contingent KFOR al Armatei Republicii Moldova va pleca în Kosovo în prima jumătate a lunii septembrie. Republica Moldova a detaşat, în premieră, în luna martie a acestui an un contingent de 41 de militari la operaţiunea internaţională de menţinere a păcii din Kosovo, în componenţa Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii (KFOR).