Ilie Năstase, celebrul tenisman român, a fost într-o vizită la Soroca alături de fratele său mai mare pentru a vedea casa în care a locuit familia Năstase și clădirea în care s-a aflat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial agenţia Băncii Naţionale a României, unde a lucrat tatăl său.
Ilie Năstase a acordat un scurt interviu jurnaliștilor de la Observatorul de Nord, care l-au surprins în timpul vizitei sale.
Tenismanul le-a spus acestora că părinții săi au trăit la Soroca.
„Tatăl meu era poliţist la Banca Naţională a României din acest oraş, iar după aia a devenit casier. S-au întors apoi în România, căci au venit ruşii, iar tata a fost trimis la Râmnicul Sărat, apoi la Bucureşti. Acolo m-am născut eu. Fratele îmi spunea că atunci când voi merge în Basarabia să trecem şi pe la Soroca, căci de la 6 ani până la 8 şi jumătate a copilărit aici”, le-a povestit Năstase jurnaliștilor.
Ilie Năstase a mai spus că ar fi dipus să investească la Soroca pentru ar fi o investiţie sentimentală. Întrebat de jurnaliști ce înseamnă pentru el Basarabia, Năstase a subliniat că „Basarabia e România. Mulţi care sunt aici au ori au avut rude în România şi invers, bunici sau străbunici. Când te duci în România, vezi peste tot, pe poduri şi autostrăzi — Basarabia e România”.