Marius Lazurca, ambasadorul României la Chișinău, a declarat în cadrul unei emisiunii TV că Bucureștiul este îngrijorat de securitatea Rep. Moldova în contextul evoluției evenimentelor din Ucraina.
„Ne-am dori ca focarul de instabilitate din Ucraina să nu se apropie de hotarele Republicii Moldova. Vrem ca pacea şi armonia să continue până la alegeri. Să aveţi parte de alegeri libere şi corecte şi să formaţi cel mai bun guvern din istoria statului vostru”, a mai spus Lazurca la Publika TV.
Ambasadorul a subliniat că România va ajuta în continuarea Rep. Moldova dacă cetățenii din stânga Prutului își doresc acest lucru. Lazurca a precizat că Guvernul de la București nu face nicio diferență între cetățenii Rep. Moldova după criteriul etnic sau al limbii vorbite.
În ceea ce privește relațiile dintre cele două state românești, Lazurcă a declarat că este mulțumit de evoluția acestora.
„Ne apropiem din ce în ce mai mult şi ne înţelegem din ce în ce mai bine. Generaţia tânără din Moldova care vine în România la studii sau în vacanţe vine ca la ea acasă”, a spus diplomatul.